ITO 2019 începe la Craiova peste o săptămână

Întâlnirea Internaţională a Tinerilor Ortodocşi (ITO) 2019 va avea loc la Craiova în perioada 5-8 septembrie.

Ca şi la ediţiile anterioare ITO, la eveniment şi-au anunţat participarea peste 2500 de tineri ortodocşi din întreaga lume.

Anul acesta, întâlnirea va avea ca motto „Cu toţii suntem un Potir! Credinţă, nădejde şi dragoste”.

Întrunirea îşi propune să ofere tinerilor participanți posibilitatea cunoașterii și cultivării acelor aspecte care țin de identitatea religioasă și culturală a oltenilor.

Mesajul pe care tinerii îl vor transmite se regăseşte în sentimentul unității, fraternității, comuniunii și împreună-lucrării spre un viitor mai bun, prin „credință, nădejde și dragoste”, menţionează organizatorii pe site-ul dedicat evenimentului.

Programul activităţilor desfăşurate în cele patru zile în Cetatea Băniei poate fi consultat aici.

Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși a ajuns la a șasea ediție. Edițiile anterioare au fost organizate la Baia Mare (2014), Cluj (2015), București (2016), Iași (2017) și Sibiu (2018).

Foto credit: arhivă Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente