Istoria colivei

Coliva, element nelipsit de la slujba parastasului și a înmormântării, este expresia materială a credinței noastre în nemurire și înviere, fiind făcută din boabe de grâu, pe care Domnul însuși le-a înfățișat ca simboluri ale învierii trupurilor.

În sâmbăta de la sfârșitul primei săptămâni a Postului Mare se face pomenirea minunii Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron, care a izbăvit pe creștinii ce posteau, de la spurcarea cu jertfe idolești, pusă la cale de împăratul Iulian Apostatul (361-363). Minunea este totodată și un fel de încheiere a săptămânii de nevoință, arătându-ne că prin post și rugăciune se zădărnicesc toate uneltirile vrăjmașilor celor văzuți și nevăzuți căci cu noi este Dumnezeu și nimeni nu poate sta îm¬potriva noastră.

Împăratul Iulian Apostatul vrea să strice postul creștinilor

Minunea descoperirii colivei, de către Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron s-a făcut astfel: împăratul Iulian Apostatul, aducându-și aminte, că în săptămâna întâi a marelui post, creștinii țin post aspru, a vrut să spurce alimentele întregii cetăți cu sângele de la jertfele idolilor. Atunci, a chemat pe eparhul cetății și i-a zis: „Ascultă, eparhule, zeii cei mari mi-au adus aminte că creștinii nazarineni și galileeni nu ne ascultă bine, ci ne fac rău. Să facem și noi ceva ca să ne asculte de silă. Poruncește să nu se vândă în cetate altă mâncare decât numai cele împărătești, dar acestea să fie îmbibate cu sângele jertfelor, căci așa făcând, se vor împărtăși creștinii cu sila și ni se vor supune. Dar acestea să se facă pe ascuns, ca să nu știe creștinii și să se păzească”.

Coliva, mâncarea ce îi salvează pe săraci

Porunca împăratului a fost împlinită întocmai, dar Dumnezeu nu a îngăduit ca cei ce îl iubeau să se spurce, mâncând din sângele jertfelor și a trimis la Eudoxie, care era pe atunci Arhiepiscop al Constantinopolului, peSfântul Marele Mucenic Teodor Tiron. Acesta, venind la arhiereu, i-a zis astfel: „Degrabă sculându-te, să aduni turma lui Hristos și să poruncești cu tărie ca nimeni să nu mănânce bucatele și băuturile cele ce se vând în târg, căci toate sunt întinate cu sânge din jertfele idolești, după porunca păgânului împărat”. La auzul acestei porunci, știind că nu toți locuitorii orașului aveau hrană depozitată, mai ales cei săraci și că imposibilitatea de a cumpăra din piață ar fi dus la înfometarea lor, arhiereul a întrebat: „Cum s-ar putea ca cei săraci să nu cumpere bucate din târg?” Atunci i-a grăit Sfântul: „Să li se dea colivă și se va mângâia neajunsul lor”. Coliva, după lămurirea Sfântului Teodor, era denumirea dată grâului fiert, în regiunea sa natală, Evhaita.

Eudoxie, sculându-se îndată, a adunat toți creștinii și le-a spus ceea ce a văzut și a auzit. Deci, făcând colivă, a ferit turma lui Hristos nevătămată de vicleșugul împăratului. Nimeni n-a cumpărat din alimentele împărătești, încât toate s-au stricat în săptămâna aceea și au fost aruncate în mare. Păgânul împărat, văzând că planul lui a fost descoperit, a poruncit să fie puse din nou spre vânzare alimentele obișnuite. Iar poporul lui Hristos, sfârșindu-se săptămâna întâi a marelui post, în sâmbăta aceea a făcut pomenirea Sfântului Mucenic Teodor, cu colivă, mulțumind lui Dumnezeu și cinstindu-l pe sfântul Său, Teodor.

Coliva, simbol al învierii trupurilor

Pomenirea Sfântului Teodor, din prima sâmbătă a Postului Mare, consfințită în Sinod, pe vremea Arhiepiscopului Nectarie al Constantinopolului (381-397), a fost corelată cu pregătirea colivei, în amintirea minunii. De atunci, coliva a fost asociată cu pomenirea morților, în nădejdea învierii. Se poate vorbi astăzi despre o semnificație teologică explicită a colivei, element nelipsit la slujba parastasului și a înmormântării, așa cum spune Părintele Ene Braniște, aceea de expresie materială a credinței noastre în nemurire și înviere, fiind făcută din boabe de grâu, pe care Domnul însuși le-a înfățișat ca simboluri ale învierii trupurilor: după cum bobul de grâu, ca să încolțească și să aducă roadă, trebuie să fie îngropat mai întâi în pământ și să putrezească, tot așa și trupul omenesc mai întâi se îngroapă și putrezește, pentru ca să învie apoi întru nestricăciune (Ioan 12, 24 și I Corinteni 15 ,36-42).

Comemorarea mucenicului Teodor Tiron într-o sâmbătă, în mod normal consacrată memoriei colective a sfinților și a martirilor apare, așadar, drept o încununare a acesteia, înscriindu-se ca un fel de concluzie a seriei celor trei sâmbete festive: Sâmbăta Morților, Sâmbăta Asceților și Sâmbăta Sfântului Teodor. Pe de altă parte, celelalte sâmbete din Postul Mare nu vor cuprinde comemorări deosebite, sărbătoarea colivelor îngăduind astfel evidențierea caracterului privilegiat al primei săptămâni. La încheierea acesteia din urmă, adunarea mucenicilor, reprezentată de Sfântul Teodor, se alătură, așadar, prin rugăciunile și exemplele lor, eforturilor întreprinse de credincioși, pentru a-i ajuta pe calea ce le rămâne de parcurs în săptămânile următoare.

(Articol publicat pe site-ul doxologia.ro sub semnătura lui Ioan-Lucian Radu)

Comentarii Facebook


Știri recente

Patriarhul României la spectacolul „Sf. Nicolae în mijlocul copiilor”: Apărător al dreptei credinţe şi învăţător al iubirii milostive

Patriarhul României a participat luni la ediția a 12-a Spectacolului cultural-artistic „Sfântul Nicolae în mijlocul copiilor” şi a rostit un cuvânt de binecuvântare. Evenimentul a fost organizat de Sectorul învățământ şi activități cu tineretul al…