Părintele Constantin Necula a publicat un text de rămas-bun la plecarea Părintelui Arhiepiscop Pimen în care îl descrie pe acesta drept „un Bunic-Copil adeseori”.
„L-am văzut la Rădăuți, între micuții Centrului Sfântul Leontie. Adevărat giumbușluc viu cu copiii. Serios. Meditativ cu cei mari. Aspru cu sine. Topit de post. Și Liturghii. Empatic la suferințe. L-am văzut slujind și predicând ades la înmormântări de prieteni comuni. Om. Cumpătat în mai toate aspectele vieții sale de monah”.
„Dintre toate, însă, mi-a rămas în minte zâmbetul său între bătrâni”, spune părintele profesor în textul intitulat chiar „Surâsul de rămas-bun”.
„Zâmbetul acela nu-mi dă pace de azi noapte, când am aflat că s-a stins. E zâmbetul ierarhului ce-și însoțește Turma încredințată de Hristos până dincolo de pragul Raiului. E zâmbetul omului ce nu se mai miră de nimic. Nici măcar de ura și prostia celor ce voiau să nu i se acorde nici o șansă de tratament decent. Cuminte, s-a supus unei plecări ce nu și-a dorit-o. Ascultător până în sfârșit”.
Pr. Necula îl mai descrie pe ierarhul care a plecat la cele veșnice drept „Smerit și încăpățânat deopotrivă. Uneori, tulburându-se de lucrurile din jur. De cele mai multe ori, intuind primejdia. Naiv pentru răutatea de acum. Suflet pus pentru obștea creștinilor ortodocși din Bucovina. Pe care a iubit-o și a trăit-o cu încăpățânarea iubirii ce nu se dă învinsă”.
El spune că „Bunicul Sinodului” era iubit de oameni pentru că „Slujea lor. Tuturor”.
„Fie să-i fie odihna umbrită de Har! Și Domnul Hristos să-l întâmpine cu zâmbetul cu care el, Pimen Arhiereul, fratele bătrânilor și tinerilor deopotrivă, îi întâmpina! La vreme, vom pleca genunchiul la mormântul său. De iertare și de drag, un drag neatins de nimic din ce a fost doar omenesc”, transmite profesorul Facultății de Teologie din Sibiu.
Foto credit: Doxologia / Tudorel Rusu
