Biserica vie sunteți voi: IPS Ioachim a vizitat o biserică mistuită de un incendiu, care va trebui reconstruită

Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a vizitat, de Ziua Națională, Parohia Luncani din comuna Mărgineni, județul Bacău, afectată duminică de un incendiu care a mistuit turla și acoperișul bisericii.

Părintele arhiepiscop a fost impresionat că membrii comunității sunt alături de preotul paroh și se străduiesc să ajute cu orice pot.

„Eu am venit ca să vă încurajez și să punem prima cărămidă – binecuvântarea noastră. Și dacă binecuvântarea vine de la Dumnezeu, vom reconstrui locașul de închinare. Dumnezeu v-a ales pe voi, pentru ca biserica aceasta să fie vie. Biserica vie sunteți voi”, a spus Înaltpreasfinția Sa.

„Am venit să vă încurajez, în calitate de întâi-stătător al eparhiei și mă bucur că dis-de-dimineață v-am găsit aici, la lucrare, sub îndrumarea preotului-paroh.”

Focul a mistuit turla și acoperișul în după-amiaza zilei de 30 noiembrie, afectând inclusiv naosul, pronaosul și pridvorul bisericii.

Pagube considerabile

În perioada imediat următoare, comunitatea va fi nevoită să facă eforturi susținute pentru a proteja lăcașul de cult de intemperii și apoi a-l reabilita.

„Focul a izbucnit în jurul orei 13:47 și s-a manifestat violent la nivelul turlei și acoperișului, afectând o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați”, a relatat Părintele Paroh Adrian-Constantin Frunză, citat de site-ul eparhial.

„Intervenția promptă a pompierilor de la ISU Bacău a împiedicat propagarea incendiului, însă pagubele rămân considerabile.”

„Din fericire, nu au fost înregistrate victime, însă turla bisericii a fost complet distrusă, iar structura acoperișului a suferit daune totale. În urma evaluărilor, lăcașul de cult necesită lucrări de reconstrucție totală”, a explicat parohul.

Despre comunitatea parohială din Luncani

Între timp, programul liturgic se va desfășura în Așezământul social-filantropic parohial, pus sub ocrotirea Sfântului Vasile cel Mare.

Sfântul lăcaș, cu hramul „Intrării în biserică a Maicii Domnului”, fusese renovat și resfințit în 2016.

Edificiul de cult este centrul unei comunități vibrante, unde voluntarii parohiei, sub coordonarea preotului paroh, au desfășurat în ultimii ani numeroase proiecte cultural-catehetice și social-filatropice dedicate tinerilor și copiilor din localitate.


Pentru informații suplimentare despre modalitățile de implicare sau sprijin în vederea reconstrucției bisericii din Luncani, Părintele Paroh Adrian-Constantin Frunză poate fi contactat la numărul de telefon 0758253113.

Foto credit: Arhiepiscopia Romanului și Bacăului


Știri recente