În data de 9 ianuarie 1985, Nicolae Ceaușescu a decis demolarea ansamblului mânăstiresc Văcărești.
Istoria Mănăstirii Văcărești începe odată cu domniile fanariote în Țara Românească și Moldova. Ideea construirii unui asemenea ansamblu mănăstiresc a aparținut Sfântului Domnitor Constantin Brâncoveanu, dar martirizarea sa l-a împiedicat să o pună în practică.
Urmașul său la tron, Nicolae Mavrocordat a preluat ideea, iar în anul 1715 a început construcția mănăstirii pe Dealul Văcărești, cum era cunoscută zona la acea vreme.
Ansamblul Mănăstirii Văcărești
Construcţia a fost finalizată în 1722 și a fost sfinţită în data de 24 septembrie 1724. După înzestrarea cu proprietăţi funciare, privilegii domneşti şi obiecte de cult de mare preţ, în 1721, ctitorul a închinat noua Mănăstire Văcăreşti Bisericii Sfântului Mormânt de la Ierusalim, precizează istoricul Adrian Nicolae Petcu.
Lăcaşul de cult, cu o lungime de 42 m şi cu 17 m lăţime, era considerat o „clădire grandioasă, însumând o seamă de elemente arhitectonice brâncoveneşti şi influenţe ale barocului muntean” şi „o încununare a stilului brâncovenesc din Ţara Românească”.
Interiorul era pictat în frescă pe o suprafaţă de 2500 metri pătraţi. Acest şantier viza un ansamblu format din spaţiu monahal şi un centru de cultură şi învăţământ, care să fie girate îndeaproape de domn, din reşedinţa domnească aflată în aceeaşi incintă.
În tot acest complex edilitar religios, construit pe o suprafaţă de 18.000 metri pătraţi, funcţionau o tiparniţă, care a produs cărţi de mare valoare culturală, o şcoală de limba greacă, de prestigiu la vremea aceea, dar mai ales o bibliotecă, fără egal în sud-estul Europei, cu multe volume, unele rare, care s-au pierdut.
Închisoare
Din lipsă de spaţiu necesar pentru un tratament adecvat celor de viţă boierească, după 1848, revoluţionari paşoptişti precum Nicolae Bălcescu, fraţii Golescu, Brătienii, Ion H. Rădulescu, C. A. Rosetti sau Ion Ghica erau închişi în încăperile spațioase de la Mănăstirea Văcăreşti.
Asta a creat un precedent, iar în 1864, la secularizarea averilor mănăstirești decisă de Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Mănăstirea Văcărești a fost considerată închinată și transformată în închisoare.
Din acel moment, ansamblul mănăstiresc a intrat în degradare. Deşi avea regim de închisoare, biserica a funcţionat. Acest lucru s-a întâmplat până în 1948, când ultimul slujitor al Văcăreştilor, părintele Dumitru Argint (slujea din 17 iulie 1947), era arestat, anchetat şi deferit justiţiei pentru propagare de tipărituri interzise.
Demolarea
În 1973 a fost dezafectat spațiul de detenție și au fost derulate lucrări de renovare până în 1977. După marele cutremur din acel an, deși mănăstirea nu fusese afectată, comisia care se ocupa de restaurarea ei a fost desființată, iar șantierul oprit.
După vizita lui Nicolae Ceaușescu la Mănăstirea Văcărești în anul 1984, începe să se prefigureze demolarea așezământului monahal. Pe locul acesteia se dorea construirea unui palat al justiției care să găzduiască Ministerul Justiţiei, Procuratura generală, Tribunalul şi alte instanţe. Ulterior, s-a vehiculat ideea ca în locul celor prevăzute de acest proiect să fie ridicat un complex sportiv şi pentru congrese.
Demolarea propriu-zisă a avut loc în zilele de 11-15 decembrie 1986, iar șantierul viitoarelor construcții a fost oprit după 1990, zona rămânând părăsită.
În prezent, pe locul fostei mănăstiri se află un complex comercial. Muzeul Municipiului București expune fresce recuperate de la Mănăstirea Văcărești. De asemenea, pune la dispoziție un documentar cu imagini de arhivă de pe Calea Văcărești.
Sursă foto: Fototeca Ortodoxiei Românești
