Eparhii

Proclamare locală la Mănăstirea Tismana: Sf. Antonina, un model de sfințenie, liniște sufletească și rugăciune neîncetată

Alexandru Boboc
Proclamare locală la Mănăstirea Tismana: Sf. Antonina, un model de sfințenie, liniște sufletească și rugăciune neîncetată
Foto creditDoxologia / Pr. Silviu Cluci

Proclamarea locală a canonizării Sfintei Cuvioase Antonina a avut loc duminică la Mănăstirea Tismana din județul Gorj. Mitropolitul Irineu al Olteniei a evidențiat modelul de sfințenie al cuvioasei.

Sfânta Liturghie a fost oficiată la altarul exterior al așezământului monahal de Mitropolitul Irineu al Olteniei, împreună cu Mitropolitul Ioan al Banatului, Arhiepiscopul Varsanufie al Râmnicului, Episcopii Lucian al Caransebeșului, Nicodim al Severinului și Strehaiei, Sebastian al Slatinei și Romanaților, Benedict al Sălajului, și cu Episcopul vicar Teofil Trotușanul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.

Mitropolitul Ioan i-a îndemnat pe credincioși să își iubească vrăjmașii și să se roage pentru pace: „Să ne plecăm genunchii și să priveghem, așa cum Hristos, toată noaptea, în munte, s-a rugat ca Dumnezeu să dăruiască pace, liniște și iubire între frați”.

La finalul Sfintei Liturghii a fost prezentat actul sinodal de proclamare a canonizării Sfintei Antonina de la Tismana, împreună cu icoana, troparul și cinstitele sale moaște.

Tomos sinodal

Actul oficial a fost citit Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei.

„Încă din copilărie, Cuvioasa Antonina a căutat calea credinței și a rugăciunii, mama fiindu-i primul povățuitor, pildă vie de rugăciune și frumoasă viețuire”, se arată în tomos.

„În mănăstire, cuvioasa a sporit în rugăciune, priveghere și post, având o smerenie adâncă. Nevoințele cuvioasei au fost dintotdeauna însoțite de iubire față de maicile și surorile din obște. Pentru smerenia și iubirea sa, a primit de la Dumnezeu darul rugăciunii neîncetate, al facerii de minuni și al înainte-vederii”.

Actul sinodal a evidențiat smerenia Sfinte Cuvioase Antonina de la Tismana: „Aceste daruri ale cuvioasei au rămas pentru cei mai mulți necunoscute, întrucât sfânta căuta să își ascundă lucrarea duhovnicească și să pară înaintea tuturor o maică simplă și neînsemnată, demnă de judecat pentru stângăciile ei. Ea a trăit în desăvârșită sărăcie, având în chilie un pat cu o saltea umplută cu paie și pănuși de porumb”.

Un model de sfințenie

În cuvântul rostit la proclamarea canonizării Sfintei Antonina de la Tismana, Mitropolitul Irineu a evidențiat modelul de sfințenie, rugăciune și pace sufletească al sfintei.

„Maicile o cunoșteau după faptele ei, după evlavia ei și după ostenelile ei, însă era mult mai mult: era un model de sfințenie, un model de liniște sufletească, de rugăciune neîncetată”.

„Crucea aceasta a nevoințelor a păzit-o Sfânta și și-a înfrânat trupul și sufletul de la toate gândurile și la faptele rele, pentru că ea a considerat că a merge pe urmele Mântuitorului Iisus Hristos înseamnă renunțare la tot ce este pământesc”, a adăugat IPS Irineu.

De asemenea, Mitropolitul Olteniei a mulțumit celor care s-au implicat în organizarea proclamării locale a sfintei.

Sfânta Antonina de la Tismana

S-a născut în data de 7 martie 1923, în comuna Runcu, județul Vâlcea, într-o familie cu părinți credincioși. A primit la botez numele de Ilinca.

Încă din copilărie a fost atrasă de credință, mama sa, Maria fiindu-i exemplu. S-a deprins cu obiceiul de a se ruga din Ceaslov și Psaltire.

A intrat în obștea Mănăstirii Tismana, în data de 10 iunie 1950, în ziua prăznuirii Sfinților Alexandru și Antonina, primind numele acesteia din urmă.

Își îndeplinea cu smerenie ascultările, se ruga neîncetat și povățuia cu înțelepciune pe surorile încredințate ei. A trecut la Domnul în 23 decembrie 2011, la vârsta de 88 de ani.

Sfânta Antonina de la Tismana a fost canonizată alături de alte 15 femei cu viață sfântă în anul 2025, fiind prăznuită în data de 23 decembrie.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5