Textul integral al Tomosului sinodal de proclamare a canonizării Sfintei Cuvioase Antonina a fost prezentat duminică la Mănăstirea Tismana din județul Gorj.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române
Preacucernicului cler, preacuviosului cin monahal și iubiților credincioși mireni din Patriarhia Română,
Har, pace și bucurie de la Dumnezeu, iar de la Noi, arhierești binecuvântări!
Cuviincios și vrednic de toată lauda este a cinsti pomenirea celor ce s-au săvârşit întru sfinţenie, care au câştigat de la Dumnezeu îndrăznire datorită vieții lor virtuoase. Preasfânta Treime a rânduit din veşnicie ca pe aceștia să-i învrednicească de asemănarea cu Dumnezeu, împărtăşindu-i de lumina harului Duhului Sfânt şi aşezându-i în Biserica celor drepți, în ceata sfinţilor. Despre ei, Domnul nostru Iisus Hristos ne spune că, întrucât au ascultat cuvântul Său, s-au făcut „prietenii Lui” (Ioan 15, 14).
Pe aceşti sfinţi Biserica îi cinstește cu laude şi cu cântări, precum spune Prorocul David, de Dumnezeu insuflat: ,,Eu am cinstit foarte pe prietenii Tăi, Dumnezeule, şi foarte s-a întărit stăpânirea lor” (Psalmul 138, 17). Cu adevărat, sfinții au împlinit cuvântul și voia lui Dumnezeu, după cum citim iarăși în Psalmi: „prin sfinții de pe pământul Lui, minunată a făcut Domnul toată voia întru ei” (Psalmul 15, 3).
Printre acești aleși ai lui Dumnezeu se numără și Sfânta Cuvioasă Antonina de la Tismana. Această mare nevoitoare și iubitoare de Dumnezeu s-a născut la 7 martie 1923, în comuna Runcu, județul Vâlcea, primind la botez numele Ilinca. Părinții ei, Ispas și Maria, au mai avut doi fii și o fiică. Încă din copilărie, Cuvioasa Antonina a căutat calea credinței și a rugăciunii, mama fiindu-i primul povățuitor, pildă vie de rugăciune și frumoasă viețuire.
Deci, având din fragedă vârstă chemare pentru viața călugărească, tânăra Ilinca s-a hotărât să meargă la mănăstire și să devină monahie. Mama a binecuvântat-o cu toată inima, tatăl, însă, copleșit de dragostea părintească, a izbucnit în plâns, împotrivindu-se. După trecerea la cele veșnice a mamei sale, ea a intrat în obștea Mănăstirii Tismana, la 10 iunie 1950, în ziua prăznuirii Sfinților Mucenici Alexandru și Antonina.
Ascultarea i-a fost de la început în gospodărie, chilia ei învecinându-se până la sfârșitul vieții cu grajdurile animalelor mănăstirii. La călugărie, ea a primit numele Sfintei Antonina. În mănăstire, cuvioasa a sporit în rugăciune, priveghere și post, având o smerenie adâncă. Nevoințele cuvioasei au fost dintotdeauna însoțite de iubire față de maicile și surorile din obște. Pentru smerenia și iubirea sa, a primit de la Dumnezeu darul rugăciunii neîncetate, al facerii de minuni și al înainte-vederii.
Aceste daruri ale cuvioasei au rămas pentru cei mai mulți necunoscute, întrucât sfânta căuta să își ascundă lucrarea duhovnicească și să pară înaintea tuturor o maică simplă și neînsemnată, demnă de judecat pentru stângăciile ei. Ea a trăit în desăvârșită sărăcie, având în chilie un pat cu o saltea umplută cu paie și pănuși de porumb.
Ca să nu simtă gustul bun al mâncării și să se lăcomească, își punea în mâncare apă, zahăr, pâine și amesteca felurile de mâncare în aceeași farfurie. După ce gusta foarte puțin, o dădea pisicilor să o mănânce. Pentru smerenia ei adâncă și pentru dragostea ei, a primit de la Dumnezeu darul nevinovăției, în preajma ei animalele sălbatice domesticindu-se.
În fiecare zi venea la ea un corb pe care îl hrănea. Într-o toamnă, a mers să adune castane pentru maici în pădure. Atunci a venit o ursoaică cu puii să mănânce din locul în care aduna cuvioasa castane și după ce s-au hrănit, maica le-a poruncit să plece, ca să rămână castane și pentru maici. Sfânta Antonina prindea puii de urechi și de blăniță, iar puii mai mult se apropiau și se bucurau de ea. Iar Sfânta Antonina îi îndemna să meargă de acolo. Ursoaica stătea de-o parte și își aștepta puii fără să devină neliniștită.
Uneori oamenii o desconsiderau și chiar o vorbeau de rău, însă Sfânta Cuvioasă Antonina pe toate le răbda. Odată, o soră a întrebat-o: „Maică, dar nu ești supărată că te ocărâm? Că te defăimăm?”. Ea a răspuns: „Să răbdăm. Uite, pământul câte rabdă! Trec camioane pline cu butuci, încărcate, de tremură pământul și el nu zice nimic. Câtă lume calcă pe el și el nu zice nimic. Așa să răbdăm și noi!”.
Când a trecut la Domnul fratele său, Alexie, Sfânta Antonina era la cules de corcodușe împreună cu alte maici. La un moment dat s-a lăsat jos pe iarbă și a început să plângă. Maicile au crezut că a mușcat-o vreun șarpe. Au întrebat-o de ce plânge și le-a spus: „A murit Alexie!”. Când au ajuns înapoi la mănăstire, maicile au aflat că ceea ce i se descoperise cuvioasei, se împlinise întocmai.
Sfânta Cuvioasă Antonina și-a cunoscut dinainte clipa trecerii din această viață. Ea le-a înștiințat pe maici de plecarea sa, totul petrecându-se după cum i s-a descoperit cuvioasei mult nevoitoare. S-a mutat la Domnul, cu pace, la 23 decembrie 2011, la vârsta de 88 de ani, fiind înmormântată în cimitirul mănăstirii.
Smerenia Noastră, după consultarea Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Olteniei, împreună cu toți ierarhii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, privind la viețuirea plăcută lui Dumnezeu a acestei Sfinte Cuvioase Maici, luând aminte la evlavia ei vrednică de laudă pentru rugăciune și apărarea dreptei credințe, și căutând folosul duhovnicesc al poporului drept-credincios ce poartă numele lui Hristos, urmând Tradiției Sfinte a Bisericii Ortodoxe și chemând în ajutor Harul Preasfintei Treimi,
HOTĂRÂM
Ca, de acum înainte și în veci, Sfânta Cuvioasă Antonina de la Tismana, să fie numărată între sfinții Bisericii și să fie pomenită cu cântări de laudă în ziua ei de prăznuire, la 23 decembrie în fiecare an, urmând ca aceasta să fie înscrisă în Sinaxar, în cărțile de cult, precum și în calendarul Bisericii Ortodoxe Române.
De asemenea, rânduim să se tipărească slujba și viața Sfintei Cuvioase Antonina de la Tismana, să i se picteze icoana, care să fie primită cu toată evlavia de drept-credincioșii creștini, iar chipul ei să fie zugrăvit alături de celelalte sfinte cuvioase de neam român, în bisericile care se vor ridica din temelie sau se vor zugrăvi de acum înainte.
Și, pentru ca evlavia drept-măritorilor creștini să sporească prin cinstirea și chemarea în rugăciune a Sfintei Cuvioase Antonina de la Tismana, mai rânduim ca ea să fie și ocrotitoare a unor biserici noi sau reînnoite.
Pentru deplina statornicire a celor pe care le-am hotărât în chip sinodal și canonic, am întocmit și întărim cu semnăturile noastre acest Tomos Sinodal de proclamare a canonizării Sfintei Cuvioase Antonina de la Tismana, pe care îl aducem la cunoștința preacucernicului cler, a preacuviosului cin monahal și iubiților credincioși mireni din Patriarhia Română.
Acest Tomos Sinodal de canonizare se proclamă astăzi, 4 octombrie, anul mântuirii 2026.
Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu-Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți! (2 Corinteni 13, 13).
