Cu prilejul sărbătorii Sfinților Împărați Constantin și Elena, la 21 mai 2014, Catedrala patriarhală își sărbătorește hramul istoric. În acest sens, în cele ce urmează vă prezentăm un fragment din articolul intitulat Împărații care au scos creștinismul din catacombe, publicat în Ziarul Lumina din data de 21 mai 2008:
Biserica Ortodoxă sărbătorește la 21 mai pe Sfinții Constantin și Elena, primii împărați creștini, cei întocmai cu Apostolii. Constantin cel Mare a fost primul împărat roman creștin. Prin convertirea sa la creștinism, el a promovat, în Imperiul Roman, credința în Dumnezeu. Legile pe care le-a dat, la sfatul mamei sale, au contribuit la răspândirea creștinismului. Împărăteasa Elena are meritul de a fi găsit crucea pe care a fost răstignit Hristos. Sfinții Împărați Constantin și Elena au lăsat posterității, pentru veșnicie, nu doar imaginea unor oameni aleși de Dumnezeu sau cea a unor sfinți, ori roadele unei vieți pline de trudă și de credință, ci și realizări unice, datorită cărora multe dintre comunitățile creștine din diferite locuri ale pământului există și astăzi.
În istoria creștinismului au existat evenimente deosebit de importante, care au avut ca protagoniști personalități de seamă. Aceștia au lăsat posterității nu doar imaginea unor oameni aleși de Dumnezeu sau cea a unor sfinți, ori roadele unei vieți pline de trudă și de credință, ci și realizări unice, datorită cărora multe dintre comunitățile de oameni din diferite locuri ale pământului există și astăzi.
Fiu de împărat creștin
Sfântul Constantin cel Mare s-a născut la 27 februarie 272, în cetatea Naissus (astăzi, Niș, în Serbia), din provincia romană Moesia Superior, într-o familie de neam împărătesc, din părinți creștini. Tatăl său, Constanțiu Chlor, era, la acea vreme, general, dar mai târziu, a ajuns la conducerea imperiului cu titlul de „caesar” al provinciilor apusene din Imperiul Roman. Forma de conducere a Imperiului Roman în acea vreme era tetrarhia, dar lupta pentru întâietate a dus, de multe ori, la conflicte între cei patru conducători, cei doi „augustuși” și cei doi „caesari”. Un astfel de conflict a stat și la baza venirii la putere a lui Constantin cel Mare. Proclamat de armată împărat, după moartea tatălui său din 304, la York, Britannia, și ales ca caesar al lui Galeriu, personalitate dominantă a tetrarhiei, Constantin cel Mare a fost recunoscut oficial în funcția sa la conferința de la Carnutum, din 11 noiembrie 308. Așa a intrat în conflict cu Maxențiu, fiul fostului împărat Maximian, care avea pretenția de a ocupa funcția pe care o avea Constantin.
Mai multe informații în Ziarul Lumina.
