Fratele Ioan David a fost pomenit joi, la 104 ani de la naștere la mănăstirea unde a viețuit. Ascetul a trecut la viața veșnică în data de 7 ianuarie 1995 și a fost înmormântat în apropierea chiliei de la Mănăstirea Strungari.
Slujba de pomenire a fost oficiată de Preotul Oliviu Botoi, consilier cultural al Eparhiei Alba Iuliei, Arhimandritul Andrei Barbu, egumen al Schitului „Buna Vestire” de la Hăpria, și de Ieromonahul Vasile Dan, slujitor la Mănăstirea Afteia și la Mănăstirea Strungari.
Părintele Andrei Barbu a evocat personalitatea pustnicului pe care l-a cunoscut în timpul vieții: „Astăzi se împlinesc 104 ani de la nașterea fratelui Ioan David. Cunoscându-l, am fost foarte atașat de personalitatea duhovnicească a dânsului. Chiar dacă am fost legat sufletește și de Sfântul Munte Athos și am întâlnit mulți părinți îmbunătățiți, nu m-a impresionat nimeni ca și fratele Ioan David”.
„Fratele a trăit în mod simplu, discret și își făcea programul de rugăciune în fiecare zi. Dânsul punea accent pe împlinirea rugăciunilor zilnice și pe spovedania regulată. De asemenea, îmi amintesc despre modul în care sublinia legătura deosebită pe care a avut-o cu arhimandritul Dometie și ieromonahul Varsanufie Știrban de la Râmeț și cu părintele Mihail de la Rod, oameni duhovnicești, îmbunătățiți și cu viață sfântă”.
Ioan David s-a născut în data de 15 februarie 1920, în cătunul Plai, de lângă satul Strungari județul Alba, într-o familie nevoiașă. Încă din tinerețe s-a rugat, a citit psaltirea și a cultivat virtuțile creștinești. Datorită viețuirii sale sfinte, acesta era căutat de către mulți credincioși, însă primea rar pe cineva, considerându-se nevrednic de o asemenea slujire.
Deși nu era monah, pustnicul Ioan a fost considerat un om al rugăciunii și al tainei. Din mărturiile ucenicilor apropiați, i s-ar fi arătat de trei ori Maica Domnului.
Citește si: 15 citate de la Fratele Ioan David, păstorul de oi cu viață de ascet
Foto credit: Arhiepiscopia Alba Iuliei





