Sabia și floarea de crin sunt aripile cu care omul poate zbura frumos prin lume, a spus miercuri Mitropolitul Teofan, la hramul Mănăstirii nemțene Petru Vodă. „În această sfântă și mare zi închinată Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, se cuvine să Îl rugăm pe Dumnezeu să ne dăruiască și nouă sabia Arhanghelului Mihail, precum și…
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Sihăstria Râșcăi, județul Suceava, a fost adusă luni în municipiul Slobozia, cu ocazia hramului Mănăstirii „Sfinții Voievozi”. Icoana a fost întâmpinată de Preasfințitul Părinte Vincențiu, împreună cu alte 6000 de persoane, la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Slobozia și purtată în procesiune către Mănăstirea „Sfinții…
„Îngerii sunt ființe inteligente, ascultătoare de Dumnezezu Creatorul și de o rară frumusețe”, a spus miercuri Patriarhul Daniel la Paraclisul Reședinței Patriarhale. Preafericirea Sa a subliniat în predică faptul că sărbătoarea „Soborul Sf. Arhangheli” a fost hotărâtă de Biserică pentru a ne aduce aminte că prin Sfinții Îngeri și prin toate Puterile Cerești se manifestă…
Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie a participat marți la Conferința misionară a cântăreților bisericești din Arhiepiscopia Râmnicului. „Psalții aduc o frumoasă mărturie despre experiența harului divin în viața Bisericii rugătoare”, le-a explicat ierarhul. Evenimentul a avut loc la Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului. În deschidere, IPS Varsanufie a vorbit despre misiunea cântărețului de strană, pe care a…
Episcopul Veniamin al Basarabiei de Sud a participat marți la procesiunea organizată de parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Slobozia Mare, Cahul. Preasfinția Sa a adus racla cu un fragment din moaștele Sfântului Dionisie Erhan, Episcopul Cetății Albe, care a fost purtată în procesiune de membrii comunității din localitatea basarabeană. După procesiune a fost…
Parohia Parcul Domeniilor – Cașin din Capitală, paraclis patriarhal, și-a serbat miercuri ocrotitorii, pe Sf. Arh. Mihail și Gavriil. Episcopul Vicar Patriarhal Paisie Sinaitul a oficiat Sfânta Liturghie și a explicat rolul îngerilor în taina mântuirii omului. „Deși sfinții îngeri nu au trup, ei slujesc taina Întrupării lui Hristos și sunt păzitori ai sufletelor și…
Sfântul Nectarie de la Eghina a fost sărbătorit duminică de comunitatea românească din Kelowna, Columbia Britanică – Canada. Programul liturgic a început de sâmbătă cu Taina Sfântului Maslu și a marcat împlinirea a 8 luni de la înființarea comunității. Sfânta Liturghie a fost oficiată în sobor de mai mulți preoți, printre care pr. protopop Călin…
Parohul comunității „Sf. Daniil Sihastrul” din orașul Piacenza, din Italia, a semnat săptămâna trecută achiziționarea imobilului „canonica del Santo Sepolcro”, destinat noului centru comunitar și social pentru comunitatea românească din Piacenza. Prin acest program, parohia va desfășura diferite evenimente sociale, educaționale și catehetice pentru comunitatea românească din localitate. Proiectul a fost derulat cu ajutorul lui…
Corul Psaltic „Sf. Ierarh Iosif cel Milostiv” al Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași a efectuat la finalul lunii trecute un schimb de experiență în Grecia, prin vizite la școli de muzică și concerte împreună cu diverse grupuri psaltice. Grupul Psaltic din Iași a concertat în seara de 23 octombrie în Catedrala Mitropolitană…
Agenția de știri Basilica a Patriarhiei Române a fost distinsă marți la Gala Premiilor Radar de Media organizată de Myosotis Media Grup. Au mai fost premiați Vasile Bănescu și Cosmin Iulian Cârstea, pentru emisiunile pe care le realizează la Trinitas TV, precum și doi îndrăgiți preoți: Părintele Vasile Ioana și Părintele Constantin Necula. „Am bucuria…
Centrul de pelerinaje „Sfântul Gheorghe Pelerinul” al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului a organizat, în perioada 27 octombrie – 3 noiembrie, un pelerinaj la mănăstirile din Egipt. Programul fiecărei zile a început cu rugăciunea de dimineață, însoțită de lecturi ale Patericului Egiptean. De asemenea, cei 37 de pelerini au avut la…
Episcopul Australiei și Noii Zeelande își aniversează onomastica de sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. Preasfinţitul Părinte Mihail s-a născut în ziua de 25 ianuarie 1964 în comuna Matca, jud. Galaţi, la botez primind numele de Marcel. După cursurile primare şi gimnaziale, a urmat liceul la Tecuci (1978-1982), Institutul Teologic Universitar din Sibiu (1987- 1991),…
Simpozionul Internațional de Teologie, Istorie, Muzicologie și Artă Sacră organizat anual de Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca s-a desfășurat anul acesta în perioada 6-7 noiembrie 2023, în format hibrid (cu prezență fizică și online). Tema a fost: „Mai avem nevoie de bătrâni? Bătrânețe și înțelepciune, psalmodie și armonie”. Ierarhi, zeci de…
Asociația Vasiliada a organizat marți un eveniment aniversar, pentru a marca 20 de ani de activitate filantropică și asistență socială. Festivitatea s-a desfășurat în Craiova, în prezența părinților consilieri eparhiali, a părinților protoierei, a membrilor asociației, a oficialităților și a tuturor celor care au sprijinit activitățile filantropice ale organizației în județele Dolj și Gorj. Gala…
Episcopul Iustin al Maramureșului și Sătmarului a resfințit duminică biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Satu Mare. Piatra de temelie a lăcașului de cult a fost pusă în anul 1973, în urmă cu 50 de ani. În ultima perioadă, lăcașul de cult a trecut prin mai multe lucrări de reorganizare care au făcut necesară resfințirea. Cu…
La trei secole de la moartea Domnitorului Dimitrie Cantemir, Arhiepiscopia Iașilor și Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” organizează un simpozion internațional dedicat marelui cărturar, în perioada 9-11 noiembrie. Manifestarea va reuni comunicări științifice despre activitatea marelui domnitor și cărturar, care vor fi susținute în Sala „Sinaxar” a Muzeului Mitropolitan. Festivitatea de deschidere a evenimentului…
De sărbătoarea Soborului Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil şi al tuturor cereştilor puteri, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji după următorul program transmis de eparhii prin intermediul Radio Trinitas: Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va participa la Sfânta Liturghie ce va fi săvârșită în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din…
Pr. Lector Zaharia Matei le-a vorbit preoților din Arhiepiscopia Bucureștilor despre implicațiile duhovnicești și misionar-pastorale ale cântării bisericești la conferința de toamnă în zilele de luni și marți la Palatul Patriarhiei. Anul 2023 a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca fiind „Anul omagial al pastorației persoanelor vârstnice” și „Anul comemorativ al…
O copie a icoanei Maicii Domnului „Axion Estin” de la Mănăstirea Protaton va fi adusă la Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae și Sfinții Români” din Sascut Sat – Schineni, județul Bacău. Icoana a fost comandată la inițiativa Pr. paroh. Alexandru Grigoraș, costul acesteia va fi achitat în rate. În acest moment, icoana se află așezată în…
Lucrarea semnată de Mitropolitul Nectarie de Pentapolis, sub numele de Nectarie Kefala, tratează ideea de nemurire a sufletului într-o perioadă în care mai multe curente de gândire promovau materialismul și negau spiritul ca pe ceva imposibil de dovedit științific. Studiul este împărțit în două capitole: unul tratează existența sufletului în filosofia vechilor greci și în…