Asociația Vasiliada a Mitropoliei Olteniei a sărbătorit 20 de ani de fapte bune

Asociația Vasiliada a organizat marți un eveniment aniversar, pentru a marca 20 de ani de activitate filantropică și asistență socială.

Festivitatea s-a desfășurat în Craiova, în prezența părinților consilieri eparhiali, a părinților protoierei, a membrilor asociației, a oficialităților și a tuturor celor care au sprijinit activitățile filantropice ale organizației în județele Dolj și Gorj.

Gala a inclus vernisajul unei expoziții de tablouri cu tematică religioasă și rurală realizate de studenții de la specializarea Artă Sacră a Facultății de Teologie din Craiova.

Pr. Mihail Florin, președinte executiv, a transmis mesajul de binecuvântare din partea Părintelui Mitropolit Irineu și a prezentat activitatea a asociației și cele mai importante premii obținute.

Asociația Vasiliada a Mitropoliei Olteniei

„Mulțumim bunului Dumnezeu pentru toate darurile Sale și pentru oamenii de bine care s-au alăturat Asociației Vasiliada în decursul acestor ani! Mulțumiri alese și sentimente de gratitudine aducem Părintelui Mitropolit Irineu pentru binecuvântarea acordată și pentru sprijinul permanent în desfășurarea tuturor activităților Asociației Vasiliada””, a spus Pr. Mihail Florin.

„Vă mulțumim tuturor celor prezenți, celor care au promovat și au crezut în proiectele noastre. În speranța că vom continua acțiunile noastre de suflet, rugăm pe milostivul Dumnezeu să vă dăruiască tuturor sănătate, spor în toate activitățile pe care le desfășurați și să vă răsplătească jertfa dumneavoastră.”

În a doua parte a întâlnirii, Pr. Ciprian Sârbu și Renata Bănescu au prezentat cele mai importante proiecte și programe în desfășurare ale Asociației Vasiliada.

Evenimentul s-a încheiat cu un moment artistic-muzical susținut de Grupul psaltic „Sf. M. Mc. Dimitrie” din Craiova, condus de Prof. Victor Șapcă, și de invitații speciali: soprana Mihaela Leonte, Ana Nuță și Diac. Efrem Petrișor de la Opera Română din Craiova.

Asociația Vasiliada a Mitropoliei Olteniei sprijină anual peste 4.000 de persoane în dificultate. Este membru fondator al Federației Filantropia a Patriarhiei Române și una dintre cele mai reprezentative organizații non-guvernamentale cu caracter social din sud-vestul României.

Anul trecut, organizația a lansat și un album aniversar, intitulat „Asistență Socială în spiritul Filantropiei. 20 de ani de fapte bune în Oltenia”.

Foto credit: Mitropolia Olteniei

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente