Secretarul de Stat pentru Culte, Ciprian Olinici, a vizitat luni Arhiepiscopia Alba Iuliei și a subliniat faptul că eparhia este „păstrătoarea unei moșteniri spirituale, istorice și culturale inestimabile: mănăstiri care au devenit în ultimii ani loc de întâlnire și de regăsire pentru mii de tineri, locuri, oameni și proiecte care păstrează în memoria noastră marile…
Preafericitul Părinte Daniel a împlinit marţi 16 ani de la alegerea în demnitatea de Patriarh al României. Preafericirea Sa a fost ales, în 12 septembrie 2007, de Colegiul Electoral Bisericesc, în demnitatea de Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei, Locțiitor al tronului Cezareei Capadociei şi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. În seara acelei zile,…
Preasfinţitul Părinte Macarie a slujit duminică în Biserica Paraclis Episcopal din Copenhaga, capitala Regatului Danemarcei. În prezenţa credincioşilor, Episcopul Europei de Nord a botezat doi copii şi un adult. Taina Sfântului Botez a fost precedată de oficierea Sfintei Liturghii. În cuvântul rostit, Părintele Episcop a vorbit despre iubirea lui Dumnezeu pentru întreaga creație. „Să privim…
Ultima tabără din vara anului 2023 organizată de Episcopia Caransebeșului s-a desfășurat în perioada 5 – 9 septembrie. Episcopia Caransebeșului a organizat 13 tabere în perioada 22 iunie – 9 septembrie pentru copiii din comunitățile Eparhiei. Programul „Împreună pentru copiii noștri” cuprinde două tipuri de tabere „Tabăra din inima satului” (TDIS) pentru copiii din zonele…
La Seminarul Teologic Ortodox din Bucureşti a avut loc luni deschiderea noului an şcolar printr-o slujbă de Te Deum. Au participat elevii, în prezenţa părinţilor şi a cadrelor didactice. După slujba de Te Deum a fost citit mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la început de an şcolar. Mesajul a fost transmis de Arhim. Nectarie Șofelea,…
Centrul Cultural Italo-Român a organizat sâmbătă la Biblioteca Ambroziană din Milano un eveniment cultural dedicat aniversării a 350 de ani de la nașterea lui Dimitrie Cantemir. În cadrul evenimentului, Acad. Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, a susținut alocuțiunea intitulată „Între real şi ideal. Dimitrie Cantemir despre rolul românilor în Europa”. Profesorul Cesare Alzati, membru…
Biblioteca „Sfântul Apostol Ioan” de la Catedrala Episcopală „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” din Madrid, Spania, a fost deschisă duminică, 10 septembrie. Inaugurarea a avut loc după oficierea Sfintei Liturghii în lăcaşul de cult de către Preacuviosul Părinte Macarie Bărgăvanu, Eclesiarhul Catedralei. La evenimentul de deschidere au participat Anamaria Almășan, Ministru consilier și Gerant interimar al…
Punctul de trecere a frontierei de la Palanca, Republica Moldova, a inaugurat un monument în memoria grănicerilor care au apărat hotarele Basarabiei în Perioada interbelică. Preasfințitul Părinte Veniamin a sfințit monumentul vineri după slujba oficiată de hramul parohiei Palanca, Nașterea Maicii Domnului. „Troița ridicată în cinstea eroilor neamului, a grănicerilor de atunci, dar și de…
Grădinița „Buna Vestire” a Patriarhiei Române a organizat luni festivitatea de deschiderea a noului an școlar. Evenimentul a debutat cu slujba de Te Deum oficiată de Preotul Ionuț-Gabriel Corduneanu, vicar administrativ patriarhal, Pr. Prof. Nicușor Beldiman, consilier patriarhal, coordonator al Sectorului teologic-educațional al Patriarhiei Române și Părintele Ciprian Valentin Chirițoiu, managerul instituției de învățământ. La…
La Iaşi a fost organizat sâmbătă Festivalul Familiei de către Departamentul Pro Vita al Arhiepiscopiei Iașilor. Cea de-a treia ediţie a fost organizată în parteneriat cu Primăria Municipiului Iaşi şi Ateneul Naţional din Iaşi. Programul a cuprins activităţi artistice, precum şi activităţi petru copii, între care ateliere de creație, pictură, caligrafie, balet, experimente științifice, șah,…
Serbările Naționale de la Țebea au avut loc duminică cu prilejul împlinirii a 151 de ani de la trecerea la cele veșnice a eroului național Avram Iancu. PS Nestor și PS Gherontie Hunedoreanul au participat la manifestări. Evenimentul a început prin săvârșirea slujbei Sfintei Liturghii de către cei doi ierarhi prezenți la Biserica „Adormirea Maicii…
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, a săvârșit sâmbătă slujba de punere a temeliei unei biserici în cadrul unui complex dedicat activităților de la Mănăstirea Tismana, din județul Gorj. Mitropolitul Irineu a vorbit în predică despre bucuria demarării unui asemenea proiect și de ajutorul pe care trebuie să-l cerem de la Dumnezeu pentru finalizarea lucrărilor. „Este…
Preasfinţitul Părinte Sebastian a resfinţit duminică biserica Parohiei Strejeşti I din Grădinari, judeţul Olt, după ample lucrări de restaurare. În lăcaşul de cult, în anul 2016, au fost instalate rețea electrică nouă și centrală termică și calorifere noi. În 2017 biserica a fost împrejmuită cu gard pe laturile de Nord și Est și a fost…
O raclă cu veșmintele Sfintei Parascheva a ajuns duminică în Catedrala „Nașterea Maicii Domnului” din Veliko Târnovo, oraș în care moaștele cuvioasei au stat vreme de 155 de ani. Înaltpreasfințitul Părinte Grigorie, Mitropolit de Veliko Târnovo, a întâmpinat cu onoruri naționale delegația românească venită de la Brașov. „A trecut ceva timp de când am construit…
SUA comemorează luni, 22 de ani de la atentatele teroriste petrecute în data de 11 septembrie 2001 . O slujbă de pomenire va avea loc la biserica ortodoxă reconstruită în zona fostelor turnuri gemene din New York luni după-amiază. Atacurile au ucis aproape 3.000 de persoane și au provocat daune de peste 10 miliarde de…
Datorită dinamicii vieții din SUA, unde majoritatea românilor lucrează de luni până vineri, comunitatea ortodoxă română din Seattle a sărbătorit duminică hramul sfinților Ioachim și Ana, relatează pentru Basilica.ro preotul paroh Ștefan Drăgoi. Evenimentul a debutat cu Sfânta Liturghie în cadrul căreia au fost înălțate și rugăciuni pentru elevii veniți în număr mare, la început…
„Sărbătoarea Sfinților Ioachim și Ana este, în primul rând, sărbătoarea familiilor creștine, a celor care doresc să trăiască după rânduiala Legii, a celor care doresc să fie aproape de Dumnezeu, a celor care îi iubesc pe semenii lor, a celor care sunt încredințați că Dumnezeu nu uită să răsplătească fiecăruia pentru dragostea pe care o…
Peste 350 de tineri din cele zece protopopiate ale Arhiepiscopiei Sibiului au participat sâmbătă la Întâlnirea Tinerilor din Arhiepiscopia Sibiului (ITO 2023 Mediaș). Evenimentul a debutat cu Sfânta Liturghie oficiată de vicarul administrativ al Arhiepiscopiei Sibiului, Arhim. Ioachim Tomoiagă. Din soborul slujitor au mai făcut parte părinții protopopi Dănuț-Gheorghe Benga (Brașov), Sorin Șerban (Prejmer-Săcele), Ion…
„Sf. Cruce a lui Hristos se vede în biserică și pe biserică, la margine de drum, pe morminte sau lângă fântână. Oriunde vede Sfânta Cruce, creștinul își amintește de iubirea lui Dumnezeu pentru lume. Sfânta Cruce ne arată această iubire și așteaptă răspunsul oamenilor la iubirea milostivă a lui Dumnezeu față de ei”, a spus…
Cuvintele Evangheliei Duminicii dinainte de Înălțarea Sfintei Cruci „cuprind adevărata semnificație a Crucii, care este iubirea: «Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut l-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică»”, a explicat Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul duminică. „Versetul acesta din Evanghelia de…