Icoană făcătoare de minuni din Suceava la hramul Mănăstirii Sfinții Voievozi din Slobozia. Mii de persoane în procesiune

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Sihăstria Râșcăi, județul Suceava, a fost adusă luni în municipiul Slobozia, cu ocazia hramului Mănăstirii „Sfinții Voievozi”.

Icoana a fost întâmpinată de Preasfințitul Părinte Vincențiu, împreună cu alte 6000 de persoane, la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Slobozia și purtată în procesiune către Mănăstirea „Sfinții Voievozi”.

Programul liturgic al zilei a inclus o slujba de Te Deum, oficiată de Episcopul Sloboziei și Călărașilor, care pe această cale i-a transmis mulțumiri Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, pentru bunăvoința acordată.

Ziua hramului a început cu Sfânta Liturghie, oficiată în sobor de ierarhul locului. În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Vincențiu a explicat textul evanghelic al sărbătorii și a vorbit despre prezența și lucrarea Sfinților Îngeri în viața omului.

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului va rămâne spre închinare până luni, 13 noiembrie 2023, ora 21:00.

Foto credit: Episcopia Sloboziei și Călărașilor


Știri recente