„Dacă iubirea este prezentă, celui ce a dobândit-o nu îi lipseşte nicio parte din filozofie, ci deţine întreaga virtute, desăvârşită şi perfectă, în timp ce fără iubire omul este lipsit de orice bine. De aceea şi Pavel o înalţă şi o slăveşte prin cuvântul său; chiar s-ar putea spune că nici măcar laudele sale nu ajung să fie pe măsura înălţimii propriei iubirii.
Căci ce ar putea să-i fie egal, câtă vreme iubirea cuprinde laolaltă profeţii şi întreaga Lege şi iară de care nici credinţa, nici cunoaşterea, nici ştiinţa misteriilor şi nici chiar martiriul sau orice altceva nu-l va putea mântui pe cel care le va fi dobândit? Şi pentru că «de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte»(1 Corinteni 13, 3).
Şi altundeva, iarăşi, urmărind să dea de înţeles că dragostea este mai mare decât orice şi că este cel mai de seamă bine, [acelaşi] a spus: «Cât despre prorocii – se vor desfiinţa, darul limbilor va înceta, ştiinţa se va sfârşi; rămân însă acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea, iar mai mare dintre acestea este dragostea» (1 Corinteni 13, 8 şi 13).
Nu este o simplă întâmplare că cercetarea noastră s-a oprit şi asupra acestui cuvânt despre iubire. Nu-i greu de înţeles că profeţiile vor dispărea şi darul limbilor va înceta.” (Sfântul Ioan Gură de Aur – Despre necunoaşterea lui Dumnezeu, cuvântarea I, p. 17)
