Factbox: Vicariatul Ortodox Ucrainean al Patriarhiei Române

Aproximativ 80% din etnicii ucraineni din România sunt ortodocși. Pentru aceștia, Patriarhia Română a înființat un vicariat în cadrul căruia serviciile religioase se oficiază în limba ucraineană de către preoți din comunitate.

Din vicariat fac parte credincioși ucraineni din zona de nord a țării (regiunile Maramureș, Crișana, Transilvania, Banat).

Chiriarh: Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României

În cadrul vicariatului, Permanența Consiliului Național Bisericesc este cea care exercită atribuțiile pe care le are Permanența Consiliului Eparhial.

Vicar: Pr. Nicolae Lauruc

Sediu: Str. Bogdan Vodă, nr. 12, Sighetu Marmației, jud. Maramureș, Romania

Comunități: Vicariatul este împărțit în două protopopiate: Sighetu Marmației și Lugoj – în total, 25 de parohii și 3 mănăstiri.

Așezămintele monahale din Protopopiatul Sighetu Marmației sunt Mănăstirea „Sf. Ioan Botezătorul” din Ruscova și Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din Rona de Sus, ambele în jud. Maramureș.

În Protopopiatul Lugoj a fost înființată Mănăstirea „Sf. Treime” din Pereu, jud. Timiş, pe vatra unui sat desființat de regimul comunist.

Cronologie

1952: Vicariatul Ortodox Ucrainean a fost transformat în protopopiat al Episcopiei Clujului.

12 februarie 1990: Vicariatul Ortodox Ucrainean a fost re­înf­iințat ca entitate direct dependentă canonic de Patriarhia Română.

1 august 2021: A fost ales noul vicar, Pr. Nicolae Lauruc, parohul din Sighetu Marmației. El l-a înlocuit pe Pr. Ioan Pițura, fostul vicar.


În ultimul an, Vicariatul Ortodox Ucrainean a fost implicat în ajutorarea refugiaților din Ucraina. În acest sens, vicariatul a beneficiat și de sprijinul Patriarhiei Române.

Sursa foto: Facebook / Vicariatul Ortodox Ucrainean

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente