Poetul Vasile Voiculescu a fost comemorat marti seara la Facultatea de Teologie Ortodoxa „Justinian Patriarhul” din Bucuresti cu ocazia împlinirii a jumatate de secol de la trecerea sa la cele vesnice.
Seara de poezie si amintire a purtat titlul „Poezia ca rugaciune” si s-a bucurat de prezenta unui public numeros, iubitori ai poeziei si apropiati de personalitatea poetului Vasile Voiculescu. Pe scena amenajata în Amfiteatrul „Dumitru Staniloae” al facultatii au vorbit despre personalitatea si opera „poetului îngerilor”: Roxana Sorescu, critic, istoric si teoretician literar, specialist în Vasile Voiculescu, Andrei Voiculescu, nepotul poetului, Lidia Stoicescu, scriitoare, Liliana Ursu, poeta, pr. Gheorghe Holbea, prodecan al Facultatii de Teologie Ortodoxa din Bucuresti, Demostene Andronescu, supravietuitor al temnitelor comuniste, si Mariuca Vulcanescu, fiica lui Mircea Vulcanescu. Lidia Stoicescu si actorii Cerasela Popescu, Afrodita Andronache si Tomi Cristin au recitat fragmente din lirica voiculesciana. Tenorul Vlad Mirita, Grupul psaltic „Stefan cel Mare” al facultatii si corul Parohiei Precupetii Noi din Bucuresti au sustinut un concert de muzica bisericeasca si laica. Seara a stat sub semnul amintirii pentru ca nimeni nu si-a propus sa-l desluseasca pe enigmaticul poet Vasile Voiculescu, ci am dorit cu totii sa intram în universul sau, în gândurile si sentimentele sale, si mai ales în nelinistea sa existentiala marcata de dorinta gasirii unei cai de a comunica cu divinul. Sobrietatea, misterul, închiderea poetului fata de opera sa si în legatura cu trairile sale interioare conduc la ideea ca el a trait poezia ca act religios. „În unele din poeziile sale arata ca viata poetului este o liturghie a cuvintelor, ca ceea ce savârseste el prin poezie este o euharistie launtrica. În acelasi timp, pentru ca suntem în aceasta perioada a Postului Mare, putem spune ca pentru Vasile Voiculescu poezia este si ca o postire în care poetul se retrage pentru a regasi noima vietii. Una dintre constatarile pe care le face în poezia sa religioasa este: «Doamne, pe masura ce cred si Te iubesc, îmbatrânesc în lume si întineresc în Tine»”, a spus, potrivit Ziarul Lumina, pr. Gheorghe Holbea.
Voiculescu a cautat prin poezie sa comunice cu Dumnezeu, iar volumele sale („Pârga”, „Poeme cu îngeri”, „Destin”, „Urcus”, „Întrezariri”) desemneaza treptele unei scari ascendente spre incomunicabilul pe care dorea sa-l descopere. Odata cu venirea comunismului si cu izolarea sa, comunicarea cu divinul cunoaste un dramatism care culmineaza în timpul vietii poetului cu experienta suferintei cumplite a închisorii care îi va provoca în cele din urma moartea. „Voiculescu face parte dintre acele fiinte pentru care credinta a fost înnascuta, aceasta este categoria fiintelor fericite. El nu a avut nici îndoieli, nici stari de cautare a divinului. A avut stari foarte puternice de cautare a comunicarii cu spiritualitatea, dar o îndoiala în întreaga lui existenta nu a fost niciodata”, a spus Roxana Sorescu.
