Din martie: Telemedicină în satele din Bacău prin Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare”-Hârja

Serviciul de Telemedicină „Sănătate la un click distanță” va fi implementat începând cu luna martie în satele din Bacău prin intermediul Asociației „Sf. Voievod Ștefan cel Mare”-Hârja.

Asociația de la Hârja, membră a Federației Filantropia, a primit finanțare pentru o Stație mobilă de Telemedicină și pentru derularea proiectului de prevenție, diagnosticare și monitorizare medicală pentru boli interne și cardiace timp de zece luni, informează Arhiepiscopia Romanului și Bacăului.

Proiectul urmărește crearea unui sistem de prevenție, diagnostic și dispensarizare a bolilor cronice prin soluții de telemedicină, care cuprinde o stație centrală/fixă, în Timișoara, la Clinica Profilaxis, unde medicii specialiști recepționează/efectuează consultații și investigații specifice la distanță, în timp real, și o stație periferică, în zone rurale, fără servicii medicale specializate, unde medicul de familie sau un medic specialist, conectează echipamentul la pacient și transmite investigația către medicul specialist de la Profilaxix Timișoara.

Medicii specialiști recepționează consultația transmisă de medicul generalist din stația periferică, putând efectua toate măsurătorile specifice unei investigații, poate comunica cu pacientul și cu medicul generalist.

Consultația se finalizează cu o scrisoare medicală, schemă de tratament, și eventual recomandarea pentru alte investigații medicale. În stația fixă, pentru recepția consultațiilor transmise, vor lucra medici din specialitățile: cardiologie și boli interne.

Vineri, 21 februarie 2020, preotul Ilarion Mâță, Președintele Asociației „Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja”, a efectuat o vizită de documentare la Asociația Filantropia Timișoara, prima instituție din Patriarhia Română care a implementat Telemedicina, având diferite discuții despre întreaga procedură de implementare a sistemului în județul Bacău prin asociația de la Hârja.

Totodată, preotul Ilarion Mâță s-a întâlnit cu medicii specialiști de la stația fixă a Clinicii Profilaxis și cu Oriana Goleanu, Coordonator Programe în cadrul Fundației de Ajutor Medical Profilaxix Timișoara, care a expus procedura tehnică și medicală a implementării noii tehnologii medicale.

Proiectul „Sănătate la un click distanță” este derulat la nivel național de Federația Filantropia și a fost susținut prin campania rețelei de magazine PROFI „Un mâine mai bun”.

Sursa Foto: 360medical.ro

Comentarii Facebook


Știri recente