„Educația fiecărui copil ar trebui să înceapă de acasă, apoi de la Biserică, și mai apoi de la școală”, a transmis pentru Basilica.ro, de Ziua Națională a Învățătorului, Tilore Kortner, după 39 de ani de activitate în învățământ.
Învățătoare la Școala Gimnazială nr. 2 din Lugoj, județul Timiș, Tilore Kortner s-a remarcat în timp prin rezultatele deosebite ale elevilor săi, dar mai ales prin reușita de a educa și de a forma oamenii de azi, care nu de puține ori, își arată recunoștința în fața eforturilor pe care învățătoarea le-a depus de-a lungul anilor.
Tilore Kortner, absolventă a Colegiului Național Pedagogic „Carmen Sylva” și a Facultății de Sociologie și Psihologie a Universității de Vest din Timișoara, este un pedagog dedicat, care, dincolo de specializarea în „Management de sistem și de proces în organizațiile educaționale”, reușește să pună, mai presus de orice altă învățătură, Cuvântul în inimile elevilor.
A fi învățător înseamnă misiune și har
Basilica.ro: De-a lungul secolelor, istoria a oferit exemple de pedagogi, care au trecut testul timpului în inima elevilor. Astăzi, de Ziua Națională a Învățătorului, amintesc de vorbele lui Tudor Arghezi, care scria că dascălul este „o lumânare care arde luminându-i pe alții”. Care sunt cele mai mari provocări pe care le înfruntă un învățător atunci când încearcă „să-i lumineze pe alții”?
Tilore Kortner: Azi, ne aflăm într-un proces supus schimbării, din ce în ce mai rapid. Prima provocare ar fi să ne adaptăm acestor modificări ce au loc în jurul nostru, în viața noastră și să fim capabili să selectăm și să valorizăm părțile bune.
Profesorii creează celelalte profesiuni
A fi învățător e mai mult decât o meserie, înseamnă misiune și har. E o meserie nobilă și responsabilă, dar fără prea mari șanse de succes dacă elevii ne văd ca întruchiparea autorității. Eu una îmi doresc să mă vadă ca pe un „partener”, un „coleg de călătorie” în procesul de învățare, o sursă de inspirație. Pentru că, așa cum spunea Lev Tolstoi, «când învăţătorul reuneşte în inima sa dragostea de profesiune şi dragostea de elevi, putem spune că este un învăţător desăvârşit».
Se spune că «Profesorii creează celelalte profesiuni». Fără munca dascălilor, cine știe câte alte profesii de care lumea are atâta nevoie nu ar exista? Punem umărul la formarea nu doar a unor oameni de succes, ci a unor caractere, a unor oameni de valoare.
Îmi doresc ca toți elevii mei să devină oameni cu ambiție de a realiza lucruri mărețe, dar mai important, să meargă în viață cu o licărire în ochi, un zâmbet pe față și un scop măreț, în inimă.
Așa că cea mai mare provocare este ca, în ciuda curenților care ne încetinesc uneori, să formăm persoane cu atitudine, care să transforme în lumină și flacără tot ceea ce sunt și ce întâlnesc în calea lor.
Despre „copiii fără copilărie”
Basilica.ro: Se spune că învățătorul devine stâlpul pe care un copil se va sprijini o viață. Există însă cazuri de copii proveniți din medii defavorizate, crescuți în absența iubirii și a armoniei, care adoptă comportamente negative ce se răsfrâng implicit asupra clasei. Cum ar trebui să reacționeze un învățător în asemenea situații?
Tilore Kortner: Aproape în fiecare clasă există unul sau mai mulți copii fără copilărie, cu părinți plecați la muncă în străinătate și tânjind de dorul acestora, copii în plasament sau cu diverse probleme sociale.
Să simtă că „la școală sunt în siguranță”
Toți acești copii au o poveste diferită, dar au aceeași nevoie: să se simtă văzuți, acceptați, înțeleși și iubiți, fără a fi puși în situații inconfortabile. În clasă, trebuie creată o atmosferă în care fiecare copil să se simtă inclus, prin activități simple, care să nu îi pună în dificultate pe acești copii crescuți «altfel» și să simtă că «aici, la școală, sunt în siguranță».
E important ca fiecare copil să simtă că povestea lui de acasă este acceptată, chiar dacă este diferită. Nu doar cuvintele, ci și tonul, privirea, răbdarea, încurajarea cu empatie din partea noastră, a dascălilor, dar și a colegilor, pot schimba traiectoria emoțională a acestor copii.
În unele cazuri, suntem singurii adulți care îi privesc cu blândețe, zi de zi. Rolul nostru este de a observa ce se ascunde dincolo de comportamentele lor agresive sau retrase. Trebuie doar să fim acolo și să ascultăm, fără să judecăm.
„Iubirea dărâmă munții!”
Basilica.ro: Familia joacă un rol important în procesul de educare al copiilor. Din nefericire, elevii nu au întotdeauna un model în fața lor. Câte cărămizi poate clădi un învățător în câteva ore, în pofida unei ambianțe familiale potrivnice „celor 7 ani de acasă”?
Tilore Kortner: În unele cazuri, școala este singurul refugiu al unor copii care nu vin doar cu ghiozdane la școală, ci și cu frici, cu dorința de a fi văzuți și iubiți. Nu degeaba se spune că «iubirea dărâmă munții!».
Cu iubire, empatie, putem așeza în fiecare zi câte o cărămidă, prin crearea de contexte de exprimare a emoțiilor, într-un mediu calm și sigur.
Doar apoi îi putem ajuta să asimileze cunoștințe și să-și formeze abilități, competențe diferite, pe partea academică. Pentru că nu învățăm doar pentru noi, pentru școală, ci și pentru viață. «Educația minții fără educația inimii nu este educație», spunea odată Aristotel.
Bucuria ca elevii să-ți calce pe urme
Basilica.ro: Sunteți un învățător iubit și apreciat de comunitatea din care faceți parte. Ce modele ați urmat în viață și care este sfatul pe care-l dați tinerilor care doresc să vă urmeze în profesie?
Tilore Kortner: Primele modele pe care le-am urmat în viață au fost părinții mei, oameni simpli, dar cu o reală inteligență emoțională intra și interpersonală. Apoi am început școala, unde l-am cunoscut pe «Domnul învățător», un dascăl aproape de pensie, format în vechea școală românească, aceea în care conta nu doar disciplina muncii, ci și oferirea de valori micilor învățăcei.
L-am iubit din tot sufletul și am știut mereu că îmi doresc să fiu o dăscăliță asemenea lui! Ce bucurie mai mare poate fi decât aceea ca unii din elevii tăi să îți spună că își doresc să devină învățători? Atunci știi că a meritat tot efortul, toată dragostea de copii și de carte, pe care te străduiești să le dăruiești.
Procesul de învățare trebuie să fie realizat într-o manieră postmodernă, să căutăm valori și resurse în ambele lumi, atât în lumea digitală ce vine cu inteligența artificială și cu orice informație accesibilă în câteva secunde de la căutare, cât și în biblioteci, sau citind o carte care să îți facă timpul să se scurgă mai încet, pentru a te integra mai bine în poveste.
Meseria de învățător ca privilegiu
Trebuie să privim această meserie și multitudinea de probleme ce intervin, ca un privilegiu, nu ca o povară. A fi profesor înseamnă a veni la muncă chiar şi când eşti bolnav, înseamnă a preda unei clase de copii care nu vor întotdeauna să înveţe, înseamnă a păstra un loc special în inima ta pentru copiii care nu sunt ai tăi, înseamnă a înţelege toate frământările prin care trec cei aflaţi în dificultate.
Cu iubire de copii, cu răbdare și gândire pozitivă, cu un caracter disciplinat, muncitor și responsabil, putem ajuta la clădirea unor destine, le putem da aripi, cu care să zboare mai departe.
Unde începe educația?
Basilica.ro: În spațiul românesc avem mai multe exemple de generații bine pregătite de pedagogi desăvârșiți, de la „Învățăturile lui Neagoe Basarab către Fiul său Theodosie” până la Ion Creangă, scriitorul ce preda aritmetica prin povești.
Cât de mult contează educația religioasă în procesul de formare a unei conștiințe solide și a omului moral de mâine? Ce rol poate avea Biserica și ora de religie în acest sens?
Tilore Kortner: Biserica și familia au un rol foarte important în educația moral-religioasă a copilului, în dezvoltarea armoniei trup – suflet. Biserica transmite familiei binecuvântarea, iar familia veghează și călăuzește copilul spre a deveni o ființă morală și iubitoare. Viața religioasă, pacea, liniștea, înțelegerea vor crea un univers de frumusețe morală la care copilul se va raporta toată viața.
Ora de religie, chiar dacă are un aspect informatic, îl introduce pe elev într-o lume de modele autentice, exemple biblice, din care învață că sfințenia este un ideal uman care a existat dintotdeauna.
Mai departe, vizita la biserică și ora de cateheză vizează aspectul formativ și implicarea familiei și a copilului în activități și proiecte sociale sau de autodescoperire, care își vor pune amprenta asupra seriozității cu care copilul va trata școala și societatea, asupra responsabilității față de performanțele școlare.
Educația fiecărui copil ar trebui să înceapă de acasă, apoi de la Biserică și mai apoi de la școală.
„Doamna, te iubesc!”
Basilica.ro: Unii scriitori spun că realizările omului nu se vând, ci se măsoară în marile speranțe de mâine. Care sunt cele mai frumoase rezultate și cele mai mari bucurii pe care le are un învățător?
Tilore Kortner: Cele mai mari bucurii sunt acelea să-ți vezi învățăceii că vin cu plăcere la școală, chiar și atunci când au febră, că intră în clasă cu zâmbetul pe buze, îți lasă bilețele cu inimioare pe catedră sau îți spun, simplu, «Doamna, te iubesc!».
Când sunt și rezultate academice pe măsură, bucuria nu mai are margini! Bucurie e atunci când ai plecat din școală, mulțumită că ai reușit să realizezi ce ți-ai propus pentru acea zi. Bucurie este atunci când îți calcă pragul foști elevi, deveniți adulți și spun, cu mândrie: «A fost învățătoarea mea!» sau atunci când își aduc proprii copii, cu dorința de a le fi dascăl și lor.
Bucurie e atunci când primești mesaje sau apel telefonic de la părinții foștilor elevi, cu ocazia diferitelor sărbători, pentru a-ți ura sănătate și o viață binecuvântată, semn că nici aceștia nu te-au uitat și te apreciază.
„Să râd mai mult decât să plâng!”
Basilica.ro: Dacă ați putea să vă întoarceți în timp, în prima zi în care v-ați început activitatea ca învățător, ce sfat v-ați oferi?
Tilore Kortner: Chiar dacă a trecut foarte mult timp de atunci, îmi amintesc emoția pe care am simțit-o în prima zi de școală. Eu, la 18 ani, punându-mi amprenta asupra unor copii de 6 ani. Toți începători! Poate aș încerca mai repede să mă înconjor cu oameni pozitivi și să fiu acea persoană pozitivă pentru alții.
Fiind pasionată de profesorat, niciodată nu a fost mai ușor. A fost de multe ori greu, dar în mod diferit. Această meserie te «taxează» emoțional și are parte de zile provocatoare.
Și cred că mi-aș mai da un ultim sfat: Este în regulă să plâng! Meseria de dascăl este una grea, dar care te recompensează atât de mult! Aș încerca doar să râd mai mult decât să plâng!
Foto credit: Tilore Kortner
