De Sfântul doctor Luca al Crimeii, Arhiepiscopul Casian a vizitat pacienții Spitalului de copii din Galaţi

Înaltpreasfințitul Părinte Casian i-a vizitat marți, 11 iunie 2019, pe tinerii internați la Spitalul de copii din Galați, după ce a participat la slujba de hram în Capela instituției medicale.

Capela spitalului de copii „Sfântul Ioan” îl are drept ocrotitor spiritual secundar pe Sfântul Ierarh Luca, Arhiepiscopul Crimeii.

Înaltpreasfinția Sa a vorbit la slujbă despre ajutorul sfinţilor în viaţa noastă, mai ales atunci când suntem în suferinţe şi în încercări, informează Arhiepiscopia Dunării de Jos.

La final, chiriarhul Dunării de Jos, în prezenţa cadrelor medicale, a vizitat copiii internaţi în această clinică pentru a-i binecuvânta, a-i încuraja şi a le oferi iconiţe şi alte daruri.

Tot în cadrul vizitei de marți, Arhiepiscopul Casian a anunțat construirea unei Clinici pentru tratarea şi recuperarea copiilor bolnavi de cancer, chiar în curtea Spitalului de copii, începând cu luna iulie a acestui an.

Foto credit: Arhiepiscopia Dunării de Jos

Comentarii Facebook


Știri recente