Orice dar în sine nu se poate negocia, schimba sau confisca. Darul se primește cu bucurie și apoi se mulțumește pentru el, ca răspuns la iubirea dăruitorului. În momentul în care negociem darul în scopuri egoiste, atunci anulăm acest dar, iar iubirea dăruitorului este ofensată sau anulată.
Cu atât mai mult creația în sine nu se poate negocia, pentru că ea este darul lui Dumnezeu făcut omului, ca existența lui să fie una fericită. Când Dumnezeu a creat lumea, nu a negociat cu nimeni, ci a „negociat” doar cu Sine, în sfatul intra-treimic, arătându-Și prin aceasta iubirea Sa creatoare și dorința de a dărui fericirea Sa unei creații făcute după chipul Lui, adică omului. De aceea omul, ca o coroană a creației, are menirea de a se accepta pe sine, de a se înțelege pe sine, de a dori și a dobândi asemănarea cu Dumnezeu, de a primi întreaga existență creată ca dar divin, spre a-și împlini în ea fericirea și spre a întoarce această fericire la Dumnezeu, ca mulțumire pentru actul creator.
Creația ca dar nu poate fi negociată, schimbată sau mutilată. Așa trebuie înțeleasă și familia, ca dar imuabil primit de la Creator. Familia este gândită, dăruită și susținută de Dumnezeu pentru ca omul să poată dobândi fericirea și comuniunea de iubire cu El, adică sensul și scopul creației.
Ideea că familia ar putea să arate altfel decât comuniunea de iubire dintre un bărbat și o femeie, care duce la perpetuarea creației prin urmași, este o idee ce ofensează și anulează iubirea Creatorului. Dumnezeu nu poate fi „corectat” în iubirea Lui creatoare. De fapt, atunci când se vrea re-definirea familiei, se vrea re-definirea actului creator al lui Dumnezeu, sau altfel spus creatura vrea să-și creeze un nou dumnezeu, care creează nu dintr-o voință desăvârșită, ci din voința limitată și schimbătoare a creaturii.
Ideea de redefinire a familiei în zilele noastre se dovedește a fi marele nonsens la care a ajuns gândirea umană complet secularizată. Ea este nu numai în opoziție, dar este și un atac la adresa învățăturii creștin-ortodoxe bazată pe Revelație, iar nu pe principii sociale instabile prin sine.
Din nefericire, nu creștinii ortodocși se împotrivesc celor care nu vor să mai înțeleagă familia ca dar divin, ci noi suntem atacați pentru că vrem să rămânem în Adevăr și vrem să apărăm creația și toate darurile lui Dumnezeu către noi oamenii, care nu se pot schimba, fără a se altera, atât în esența lor, cât și relația cu Autorul lor. Familia nu poate fi supusă unui vot uman care să schimbe esența ei, sau scopul ei, fără a aduce blamul Celui care ne-a dăruit-o. Dacă cetățenii pretind că în numele libertății au dreptul să-și spună cuvântul, și noi creștinii ortodocși avem dreptul să dăm întâietate Cuvântului lui Dumnezeu.
Problema esențială a vieții creștine contemporane
Criza familiei contemporane, sub toate aspectele ei, este semnul cel mai grav al înscrierii societății umane pe o cale complet secularizată, care în fapt este o cale cel puțin ne-creștină, dacă nu chiar anti-creștină. Situația este cu atât mai tristă, cu cât chiar unii creștini sau denominațiuni creștine apusene s-au declarat în favoarea căsătoriilor homosexuale. Felul înțelegerii familiei creștine va duce în mod evident la rupturi și mai mari între creștini. Așa vom putea face diferență și mai bine între Bisericile adevărate și comunitățile religioase care pierd sau își „redefinesc” legătura cu Revelația, și între adevăratul și falsul ecumenism. Este imposibil, sau cel puțin o impietate, să te rogi cu cel care vrea să-L „re-definească” pe Dumnezeu ca și Creator (mă refer aici la „bisericile” care acceptă „binecuvântarea” căsătoriilor homosexuale). Apărarea darului familiei în ziua de astăzi este misiunea pe care nu o putem abandona, fără a-L abandona pe Dumnezeu însuși.
Faptul că familia este și va deveni problema esențială a vieții creștine contemporane avea să-l reliefeze într-un mod inconfundabil, cu mulți ani înainte, părintele Arsenie Boca. Nimeni nu s-a ocupat de problemele de familie, în toată profunzimea lor, inclusiv în aspectele cele mai intime, ca părintele Arsenie. Multe aspecte biologice, genetice, hormonale au fost explicate pentru prima dată în viața noastră bisericească, iar medicina modernă descoperă abia acum câtă dreptate a avut acest părinte. Din acest punct de vedere, scrierile părintelui Arsenie ocupă un loc unic în toată literatura noastră teologică. Ziceri ca „mai bine mori decât să omori”, „nu irosiți energia genezică”, „feciorie până la Cununie și fidelitate până la moarte”, „nici refuz, nici abuz” și multe altele au luminat și luminează viața de familie a numeroși creștini ortodocși. Toate acestea au întărit convingerea că mântuirea în „ecclesia major” începe în cele mai mici detalii în „ecclesia minor”, iar cei care greșesc sau neglijează viața de familie își periclitează mântuirea în Biserica lui Hristos. De aceea familia nu poate fi un concept cu care ne putem juca, după curentele lumii, fără a periclita relația noastră cu Dumnezeu.
Dacă până acum, în decursul istoriei Bisericii, piatra de poticnire a creștinilor a fost problema autorității în Biserică și a succesiunii apostolice, de acum înainte, piatra de încercare va fi problema teologiei familiei, cu toate aspectele ei, inclusiv viața conjugală. Învățătura Bisericii nu trebuie să cedeze în fața noilor curente sociale, cei care vor face aceasta se vor îndepărta iremediabil de Ortodoxie, iar Ortodoxia trebuie să-și asume situația – incomodă în lumea de azi – de a fi consecventă cu ea însăși.
Aceasta nu înseamnă că Biserica Ortodoxă neagă existența homosexualității ca fenomen uman, dimpotrivă, această problematică apare din vechime, iar practica, viața duhovnicească, canoanele, iconomia arată felul în care Biserica a răspuns acesteia, răspunsuri care oricând pot fi nuanțate sau ajustate. Ceea ce scandalizează este însă legătura care se face între „homosexualitate” și „familie”. A-cestea sunt două noțiuni care nu pot coexista, în esența lor, în scopul lor, în rațiunea lor. Nimeni nu are dreptul să confiște noțiunea de „familie”, ca legătură tainică dintre un bărbat și o femeie, pe seama altor legături sau parteneriate. Așa cum „familia” nu se poate confunda cu „concubinajul” sau cu „haremul”, sau cu viața celor care trăiesc „single”, tot așa ea nu se poate confunda cu nici o altă formă de conviețuire umană, bisexuală sau homosexuală.
Cei care nu mai acceptă familia ca dar imuabil iau ca armă principală și deloc neglijabilă în sprijinul lor forța dreptului civil. Constatăm cu durere că trăim o descreștinare continuă a dreptului civil, care trimite, aparent nevinovat, trăirea religioasă în sfera „privatului”. Este, de fapt, o relativizare a adevărului și o bulversare a ierarhiei valorilor. Astăzi prind contur tot mai mult principiile păgâne ale vechiului drept roman, după care auctoritas, non veritas facit legem (autoritatea, nu adevărul, face legea), sau error communis facit jus (eroarea comună naște dreptul). Chiar dacă, strict juridic vorbind, dictoanele de mai sus suportă numeroase nuanțe, totuși, în esență, ele exprimă evident înde-părtarea de principiile creștine revelate. Paradoxul este că vechiul drept roman a supraviețuit până astăzi tocmai prin încreștinare, de exemplu, prin marele legislator romano-bizantin Justinian. Acum însă ne înscriem exact pe un drum opus acestuia.
Din punct de vedere ortodox, revizuirea Constituției României nu ar trebui să însemne începutul descreștinării noastre. Faptul că o gândire minoritară, aflată în opoziție cu învățătura creștin-ortodoxă, vrea să devină normativă este o mare nedreptate. Nu blamăm pe nimeni, nici măcar pe cei care Îl blamează pe Dumnezeu. Vrem numai să apărăm darurile pe care Dumnezeu însuși ni le-a făcut. Vrem să apărăm creația pe care am primit-o de la Dumnezeu și să o întoarcem Acestuia, nemutilată, ca recunoștință.
Darul familiei nu poate fi confiscat fără a ni-L confisca pe Însuși Dăruitorul ei. Familia nu poate fi privită ca un simplu concept juridic, supus mereu transformărilor, pentru că atunci toată creația ar trebui reconceptualizată. În felul acesta, prin instrumentul și forța dreptului, îl facem pe om un nou dumnezeu, care re-concepe lumea.
Este normal și necesar să folosim modelele și experiența altora. Așa s-a născut legislația modernă a României, luând exemplele cele mai bune din Europa. Aceasta nu înseamnă însă că dacă Apusul a început să apună din punct de vedere creștin, trebuie și noi să facem la fel. Este bine uneori să copiem, dar să nu… căpiem! Adică să nu ne lăsăm furați de mentalități și viziuni care duc la degradare morală și creștină ireversibilă.
(Articol publicat în Ziarul Lumina din 20 iunie 2013)
