Mai mulți copii aflați în grija Fundației „Sfânta Teofana Basarab”, sub ocrotirea Mănăstirii „Sfântul Apostol Filip” din Constanța, au primit ghiozdane și rechizite școlare, prin intermediul inițiativei filantropice „Educație pentru toți”.
Proiectul este coordonat de părintele stareț Atanasie de la Schitul din Kent, Marea Britanie, cu sprijinul enoriașilor Parohiei „Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae” din Canterbury.
Comunitatea parohială a reușit, prin donații, să strângă toate cele necesare pentru a susține începutul de an școlar: ghiozdane, caiete, instrumente de scris și alte rechizite esențiale.
Inițiativa aduce în prim-plan solidaritatea și responsabilitatea socială, subliniind importanța accesului egal la educație pentru toți copiii, în special pentru cei aflați în situații vulnerabile.
Foto credit: Arhiepiscopia Marii Britaniei și Irlandei de Nord






