Elevi din 15 țări participă la Olimpiada de Informatică a Europei Centrale (CEOI – Central European Olympiad in Informatics), care se desfășoară între 7 și 13 iulie la Cluj-Napoca, transmite Agerpres.
Deschiderea competiției a avut loc marți la în Sala Auditorium Maximum a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.
Marinela Marc, inspectorul școlar general al ISJ Cluj, a evidențiat că astfel de concursuri pun țara noastră și Clujul pe harta excelenței în educație.
„Cred că este încă un context prin care punem România și Clujul pe harta excelenței în educație. Este o competiție deschisă și ne-am bucura să avem premianți și ne-am obișnuit ca în ultimii ani, la competițiile din domeniul științelor, elevii noștri să exceleze la nivel mondial”.
La Olimpiada de la Cluj-Napoca participă 64 de elevi din Cehia, Croația, Germania, Ungaria, Polonia, România, Slovacia, Slovenia, Austria, Bulgaria, Georgia, Republica Moldova, Serbia, Elveția și Ucraina.
Țara noastră este reprezentată de două echipe, lotul fiind alcătuit din opt elevi, coordonați de doi profesori.
România a găzduit ediția inaugurală din 1994 a olimpiadei și alte trei ediții (2000, 2009, 2016), cea din 2000 fiind organizată tot la Cluj-Napoca.
Sursă foto: Pexels






