Calendar Ortodox, 11 mai

Sf. Cuv. Dionisie Vatopedinul de la Colciu (1909-2004)

Sfântul Cuvios Dionisie de la Colciu a fost stareț al Chiliei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” – Colciu, de pe moșia Mănăstirii Vatoped, din Sfântul Munte Athos.

A fost ucenic al Cuviosului Antipa Dinescu, aspru nevoitor, fost stareț al Schitului Prodromu, care, spre sfârșitul vieții, se nevoia într-o chilie pustnicească, nu departe de Mănăstirea Stavronikita. Cuviosul Dionisie a fost un bun psalt, învățând cântarea bisericească de la monahul Iacov Deciu, un ucenic al Sfântului Cuvios Nectarie Protopsaltul.

Starețul Dionisie a fost un nevoitor desăvârșit. Punea mare accent pe participarea la slujbele bisericii. Avea multă râvnă și răbdare. Stătea în strană și îndura cu bărbăție neputințele bătrâneții. Uneori gemea din cauza durerilor pe care le avea. Tot trupul îl durea cumplit, însă nu putea să trăiască fără slujbele din biserică și canonul de la chilie.

Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolit de Mesoghia și Lavriotiki, mărturisea despre nevoința aspră a părintelui că:

„Într-una din zilele petrecerii mele acolo, Părintele Dionisie avea febră. A săvârșit toate slujbele zilei la ora la care erau programate. Se vedea, se putea lesne înțelege suferința și greutatea pe care o întâmpina, dar nu a făcut nici un compromis.”. Niciodată nu era îngăduitor cu el însuși. Părintele ieroschimonah Dionisie, actualul stareț al Chiliei „Sf. Gheorghe” – Colciu amintea că: „La biserică, starețul era nelipsit din strană, chiar și atunci când povara vârstei și a bolilor devenise foarte grea. Urmărea cu atenție slujba, pe care o știa pe de rost, și îi corecta pe ucenici de fiecare dată când greșeau. Era un psalt foarte bun, un cunoscător desăvârșit al tipicului, un monah care se hrănea, practic, cu dumnezeieștile slujbe. De multe ori sosea la biserică sleit de puteri, neștiind dacă va reuși să stea la începutul rugăciunilor măcar. Însă pe măsură ce slujba înainta, părintele se înviora, se încărca de energie și termina privegherea proaspăt, plin de vlagă, în timp ce, noi, ucenicii, eram frânți de oboseală.”.

Sfântul Cuvios Dionisie de la Colciu a fost un călugăr care a iubit rugăciunea. Dormea două, trei ore pe noapte și se trezea spre a-și face canonul. Se mai odihnea un ceas sau două la prânz, după ce mânca. Era atât de exigent cu el însuși încât noaptea, de multe ori, se trezea mai devreme de frică să nu doarmă prea mult și să nu mai aibă timp de rugăciune.

Mereu își făcea pravila după ușa chiliei. Când intrau ucenicii să vadă dacă are nevoie de ceva, sfântul imediat se ascundea, se așeza pe pat, ca și cum el s-ar fi odihnit. Dorea ca nevoința sa să nu fie cunoscută decât de Dumnezeu. Arhimandritul Efrem, starețul Mănăstirii Vatoped, vorbind despre darul rugăciunii pe care, prin smerenie, Sfântul Cuvios Dionisie îl dobândise de la Dumnezeu, povestește că l-a cercetat odată la chilie:

„acolo sus unde stătea, chilia lui răspândea mireasmă. A fost omul care, cu adevărat, și-a transformat chilia în Muntele Tabor. El era unul din cei care iubeau rugăciunea și nu se opreau din a se ruga neîncetat. […] Mai totdeauna îți vorbea despre smerenie – despre aceasta vorbea cel mai des, despre smerenie și despre ascultare – pe acestea le învăța și le practica și ni le-a transmis și nouă, și ucenicilor lui… Avea multă evlavie…”.

Viețuirea sfântă a Cuviosului Dionisie și nevoințele cele duhovnicești au făcut ca puterile întunericului să se războiască cu el de multe ori, nesuferind faptele cele bineplăcute și aspra asceză a cuviosului.

A primit de la Dumnezeu darul discernământului, al înainte-vederii și al facerii de minuni, arătându-se îndrumător înțelept al sufletelor pe calea mântuirii. Strălucind în virtute și evlavie, și-a sfârșit viața aceasta în ziua de 11 mai 2004, fiind înconjurat de ucenicii săi. După adormirea sa, trupul izvora bună mireasmă duhovnicească, precum adesea s-a întâmplat și în viața sa.

Sfântul Sfințit Mucenic Mochie

Sfântul Sfințit Mucenic Mochie a trăit în secolul al III-lea și a fost preot în Amfipol. Părinții lui erau de bun neam și bogați. Sfântul propovăduia pe Domnul Hristos și îi învăța pe toți să nu se închine idolilor.

Pentru că a răsturnat un jertfelnic al unui zeu păgân, mărturisind cu mult curaj pe Mântuitorul Iisus Hristos, Mochie a fost ucis în Bizanț, în jurul anului 295. Înainte de a muri, i-a mulțumit lui Dumnezeu.

Ultimele lui cuvinte au fost: Doamne, primește sufletul meu în pace. Mai târziu, Sfântul Împărat Constantin cel Mare a construit o biserică în cinstea Sfântului Martir Mochie, în care au fost așezate sfintele sale moaște.

Troparul, Glas 4
Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge Sfinţite Mucenice Mochie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Sf. Ier. Metodie și Sf. Cuv. Chiril

Constantin (mai târziu Chiril) și Mihail (mai târziu Metodie) s-au născut la începutul secolului al IX-lea în Tesalonic într-o familie senatorială. Anii exacți ai nașterii sunt necunoscuți. Constantin, cel mare, se crede că s-a născut în 826, în timp ce Metodie se crede că s-a născut în 827.

Tatăl lor, Leon, era drungarios, adică guvernator al themei (regiune militar-administrativă a Imperiului Bizantin) din Tesalonic, a cărei jurisdicție cuprindea și slavii din Macedonia.

Se crede că mama lor a fost de origine slavă. Fiind crescuți într-o zonă bilingvă, cu vorbitori de slavonă și greacă, cei doi frați au ajuns la o cunoaștere aprofundată a ambelor limbi. Ca urmare a poziției familiei lor, cei doi frați au beneficiat de o educație aleasă.

Constantin și Mihail și-au pierdut tatăl la o vârstă fragedă și au fost crescuți sub protecția unchiului lor, Teoctist, care era un demnitar de rang înalt al guvernului bizantin, responsabil cu comunicațiile poștale și cu relațiile diplomatice ale imperiului.

În anul 843, el l-a chemat pe Constantin la Constantinopol pentru a-și continua studiile la universitatea de acolo. În Constantinopol, el a fost hirotonit diacon. Deoarece Constantin era un bun cunoscător al teologiei și se putea exprima cu ușurință în arabă și ebraică.

Prima sa misiune pe lângă Califul Abbasid Al-Mutawakkil a fost să discute principiile Sfintei Treimi cu teologii arabi și astfel să îmbunătățească relațiile diplomatice ale imperiului cu Califatul Abbasid.

De asemenea, Teoctist a aranjat ca Mihail să primească o poziție în administrația slavă a imperiului. Curând, el s-a retras la mănăstirea din Muntele Olimp unde a fost tuns cu numele de Metodie.

Clerul german folosea latina ca limbă liturgică pentru a-și menține influența în Moravia și, astfel, nu au fost deloc încântați de activitatea lui Constantin și Metodie, folosind această deosebire pentru a-i ataca pe cei doi frați.

După ce au lucrat câțiva ani, cei doi frați au fost chemați de Papa Nicolae I să vină în fața Bisericii din Roma și să-și apere activitatea care o desfășurau în jurisdicția Romei.

Cu toate acestea, înainte de sosirea lor la Roma, Nicolae a murit în 869 și a fost succedat de Adrian al II-lea. După ce Adrian a fost convins de ortodoxia celor doi frați, el a aprobat folosirea limbii slavone în cultul bisericii și le-a cerut să-și continue activitatea.

El l-a hirotonit atunci pe Metodie ca episcop. Constantin a îmbrăcat rasa monahală într-o biserică greacă din Roma. El a primit numele de Chiril, nume sub care este cunoscut de obicei.

Chiril nu s-a mai întors în Moravia deoarece a murit la scurt timp după acestea. Data morții lui Chiril nu este cunoscută, dar se pare că a avut loc curând după hirotonirea sa, amândouă petrecute probabil în februarie 869, iar decesul său a survenit, cel mai probabil, în 14 februarie.

Adrian al II-lea a reînființat vechea eparhie de Panonia, ca prima eparhie slavă de Moravia și Panonia, independentă de germani, la solicitarea prinților slavi Rastislav, Sviatopluk și Kocel.

Aici, Metodie a fost numit arhiepiscop al noii eparhii. Cu toate acestea, la reîntoarcerea în Moravia în 870, regele german Ludovic și episcopii germani l-au convocat pe Metodie la un sinod în Ratisbona, unde l-au demis și întemnițat.

După ce germanii au fost înfrânți militar în Moravia, Papa Ioan al VII-lea l-a eliberat trei ani mai târziu și l-a reinstalat ca Arhiepiscop de Moravia. În curând, ortodoxia sa a fost din nou pusă sub semnul întrebării de germani, în special din cauza folosirii slavonei.

Încă o data Ioan al VII-lea a aprobat folosirea slavonei la Sfânta Liturghie, dar cu amendamentul că întâi se citea Evanghelia în latină și apoi în slavă. De asemenea, acuzatorul lui Metodie, Wiching, a fost numit episcop vicar al lui Metodie, și din această poziție el a continuat să i se opună lui Metodie.

Cu sănătatea șubrezită în urma îndelungatei lupte cu oponenții săi, Metodie a murit în 6 aprilie 885, după ce a recomndat ca succesor al său să fie numit ucenicul său, slavul din Moravia, Gorazd.

Cei doi frați sunt prăznuiți în data de 11 mai. Sfinţii Metodie şi Chiril sunt cei care au conceput alfabetul slavon, numit şi chirilic (după numele Sfântului Chiril). Acest alfabet a fost utilizat în România până în anul 1860, când a avut loc adoptarea oficială a alfabetului latin în scris.

Troparul, glas 5:
Alergând cu evlavie și dor fierbinte cetatea Tesalonicului la Biserica voastră sărută dumnezeieștile voastre moaște, sfințite părinte Chiril și Metodie, înțelepte, ai slavilor apostoli, frați buni grăitori de Dumnezeu și rugători pentru noi către Domnul.