Luna august este pentru foarte mulți români luna reîntoarcerii acasă. Pentru fiii harnici și binecredincioși plecați pretutindeni, spre binele lor, dar mai ales al celor dragi, rămași în țară, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât în anul 2009 ca prima duminică după sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului să fie dedicată românilor migranți, duminică în care în toate parohiile și mănăstirile se săvârșesc ectenii speciale și rugăciuni de mulțumire, de cerere și ajutor de la Dumnezeu pentru păstrarea credinței ortodoxe.
În societatea preindustrială, munca era legată de mediul familial și social al omului, exercitarea ei îi ducea pe oameni la o mai strânsă comunicare și colaborare și nu vătăma relația lor armonioasă cu mediul înconjurător. În societatea industrială și cea contemporană, munca a fost ruptă de spațiul locuinței și s-a transformat într-o activitate autonomă în scopul acoperirii nevoilor de trai. Din dorința de a avea un nivel de trai mai ridicat, mulți oameni și-au asumat alienarea și au plecat unde au primit o ofertă mai avantajoasă. Astfel, fenomenul migrației, un fenomen general care s-a manifestat încă din cele mai vechi timpuri, a căpătat amploare. La noi în țară acest fenomen, care produce schimbări de ordin spiritual, lingvistic, cultural, politic și economic, a început să se dezvolte imediat după anul 1990 și s-a extins simțitor după ridicarea obligativității vizelor pentru cetățenii români care călătoresc în statele Uniunii Europene.
Din păcate, fenomenul migrației românilor este adus în prim plan național și internațional doar atunci când devine profitabil mediatic, când imaginea României este cadrată de criminalitate și cerșetorie, sau în momentele de criză, marcate de exodul elitelor – oameni de știință, medici, cercetători, pregătiți cândva de statul român, iar acum cu „etichetă” doar de export. Fără a nega sau ascunde într-un fel problemele care se nasc în astfel de situații, trebuie să recunoaștem că s-au creat și oportunități, mai ales de ordin economic și cultural.
„În toate cazurile de emigrație are loc o redescoperire a sinelui, a unor aspecte despre care oamenii, în țara noastră fiind, nu bănuiau că ar exista. Acest lucru se întâmplă și la nivel spiritual, pentru că de cele mai multe ori a emigra echivalează cu o criză a valorilor spirituale pe care oamenii le redescoperă în Occident. Când ești plecat de acasă, departe, când ești supus presiunii dizolvante a mediului din jur, religia, credința servesc de marker identitar, te ajută să-ți menții, să-ți păstrezi identitatea, iar parohiile sunt de multe ori mediu coagulant pentru cei care emigrează. Un alt efect nebănuit al migrației este un fel de «ecumenism la firul ierbii». Sunt foarte multe cupluri mixte care s-au format. Cunoașterea lor reciprocă se face prin redescoperirea punctelor comune ale celor două tradiții”, ne-a declarat Mirel Bănică, cercetător științific – Academia Română.
Una dintre problemele majore cu care se confruntă comunitatea românească din Italia este criza economică ce a împânzit toată Europa, însă această criză, în mod paradoxal, a umplut bisericile. Creștinii, pe timp de criză materială, caută răspuns și hrană în cele spirituale. „Acest moment de cumpănă a adus un moment de binecuvântare pentru Biserică, unii dintre creștini redescoperind valori fundamentale precum familia, frățietatea, solidaritatea, coresponsabilitatea, grija față de săraci, bolnavi sau întemnițați”, ne-a declarat părintele arhimandrit Atanasie Rusnac, vicar eparhial al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.
Văzând bisericile pline, lucrurile par îmbucurătoare. Am putea spune că Episcopia Ortodoxă Română a Italiei răspunde întru toate tuturor. Statisticile sunt și ele îmbucurătoare – 10.535 de prunci botezați și 1.401 cupluri căsătorite în 2012, iar 78 de persoane au cerut să fie primite în Biserica Ortodoxă. Viața liturgică este vie, se slujește în 190 de parohii, 4 mănăstiri, 2 schituri și peste 75 de filii în toată Italia. „Parohiile episcopiei noastre nu reușesc să ajungă la mai mult de 20% din creștinii ortodocși români pribegi pe pământul Italiei, care depășesc, conform statisticilor oficiale, cifra de un milion. Gândul nostru se îndreaptă spre cei ce sunt în afara staulului, care nu cunosc misiunea Bisericii sau, din nenumărate pricini, au ajuns să fie departe de Trupul tainic al lui Hristos, Care este «Calea, Adevărul și Viața». Domnul să ne lumineze și să ne trimită lucrători vrednici în via cea duhovnicească a Bisericii, pentru a putea altoi din nou pe Via cea vie mlădițele rupte care pribegesc pe pământul binecuvântat de sângele Sfinților Apostoli, de mucenici, de sfinți ierarhi și mărturisitori, aici în Italia”, ne-a mai spus părintele vicar eparhial Rusnac.
Emigrația în ziua de astăzi nu mai este definitivă, ci se caracterizează prin acest aspect al revenirilor foarte dese și al plecărilor foarte dese. Și nu este o caracteristică doar a României. De asemenea, migrarea înseamnă, inevitabil, și contactul cu un alt fel de cultură, cu un alt tip de mentalitate, civilizația occidentală având și efecte benefice asupra comportamentului și mentalității celor care se întorc în țară, participând astfel la ridicarea gradului de civilizație în societatea românească. Spre păstrarea propriei identități și a valorilor tradiționale, pentru un dialog interreligios și intersocial reușit, încă de la crearea primelor comunități românești în țările europene, Biserica Ortodoxă Română a purtat de grijă fiilor săi și a creat noi parohii și noi episcopii în care slujesc lui Dumnezeu și credincioșilor români ierarhi și preoți misionari. În aceste comunități, așa cum am aflat de la părintele arhim. Atanasie Rusnac, „de la Biserică pornește solidaritatea, de la Biserică pornește regăsirea identității de creștin și de român; la Biserică regăsim valorile uitate acasă în România, în satul natal; la Biserică regăsim adevăratul ACASĂ”.
Prezența unei biserici ortodoxe constituie un act misionar într-un spațiu marcat de procesul de secularizare, fără însă a afecta relațiile cu celelalte confesiuni. „Biserica Ortodoxă Română a avut o politică foarte inteligentă față de fenomenul migrației, pentru că a fost de multe ori cu un pas înainte de structurile oficiale ale statului, dând emigranților în statele europene posibilitatea de a se regăsi pe plan organizațional și sufletesc. Le-a întins o mână, le-a arătat că cuiva îi pasă de ei”, ne-a mai spus cercetătorul Mirel Bănică.
Toți cei plecați au povestea lor, în care găsim lacrimi și surâsuri, realizări și eșecuri, tragedii, dar și minuni. Pentru nici unul dintre ei plecarea din țară nu a fost o bucurie, dar a fost o necesitate. Din diferite motive au fost nevoiți să se avânte cu mult curaj într-o lume necunoscută, cu sacrificii foarte mari la început.
Prin bunăvoința părintelui Cătălin Vătafu de la Parohia Pechea IV din județul Galați, am aflat experiența a doi tineri, Mihai și Daniela, plecați din țară fiecare pe drumul lui, pentru ca, tot peste granițe, Dumnezeu să unească cele două drumuri într-unul singur, întemeind în anul 2002 o familie. Au cunoscut tot felul de încercări, începând cu momentele de cumpănă în care, ca mulți alți tineri ajunși pe un tărâm străin, nu aveau nici măcar un acoperiș deasupra capului. Nu s-au dat în lături timp de 8 ani de zile de la nici o muncă cinstită și care putea să le aducă un mod de viață mai bun. Din 2004, îmbinând răbdarea și curajul câștigate prin desele încercări și experiențe, tânăra familie s-a gândit să înceapă acasă, în România, propria activitate. O inițiativă serioasă și prietenoasă. Au început modest, iar astăzi oferă într-o perioadă de criză aproape 200 de locuri de muncă în două schimburi, pentru tot atâtea familii din comuna Pechea, cărora le este în acest fel dăruită șansa să rămână acasă alături de cei dragi ai lor, în țara lor. (Articol apărut sub semnătura Pr. Ciprian Bâra și publicat în săptămânalul „Lumina de Duminică” din data de 18 august 2013)
