Înconjurată și acum, ca și odinioară, de cimitirul satului, bisericuța de la Cucuieți (județul Bacău), o capodoperă a artei lemnului, se încăpățânează să rămână în picioare, chiar dacă timpul, neîndurător, i-a șubrezit încheieturile.
Până să ajung aici, nu asociam numele satului decât cu sintagma cu sens oarecum peiorativ, care zice despre un loc foarte îndepărtat că-i „tocmai la Cucuieți”. Situat în zona submontană a județului Bacău, în comuna Solonț, Cucuieții sunt, așa cum le spune și numele și-ntocmai ca-n sintagmă, o așezare foarte izolată, cu căi de acces greoaie și cu o dispunere geografică dezordonată. Un relief colțuros, cu văi abrupte și dealuri greu de luat în piept, dar încadrat de priveliști ce-ți taie răsuflarea. În față – un versant împădurit se oprește taman în buza cerului. Pe la mijlocul urcușului, parcă pentru a te opri să-ți tragi sufletul, pe un platou stă, neclintită, biserica de lemn. E imaginea cu care te întâmpină satul, de pe dâmbul înalt de la intrare. O fotografie ce ți se imprimă definitiv pe retină, vădind, întru totul, spiritul locului.
(Mai multe detalii în Ziarul Lumina)
