„Biblia călătoare și sfințitoare” a atins 30 de județe

Echipe de tineri din 30 de județe plus municipiul București participă la programul „Biblia călătoare și sfințitoare”.

„Reiterăm invitația de a ni se alătura și echipaje din județele Buzău, Călărași, Covasna, Dâmbovița, Giurgiu, Harghita, Hunedoara, Olt, Teleorman, Tulcea și Vâlcea, astfel încât, de Ziua Culturii Naționale, la evenimentul final de celebrare, să putem spune că ‹Biblia călătoare și sfințitoare› a luat la pas fiecare parte de țară”, a transmis Daniela Ceredeev, coordonator de program.

„Biblia călătoare și sfințitoare” este un program național de exercițiu catehetic și scriere reflexivă organizat de Inspectoratul Școlar Județean Suceava, în parteneriat cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților. Sunt înscriși până în prezent peste 3100 de tineri și copii.

Galeria celor 200 de Biblii

În cadrul acestui proiect, a fost serbată sâmbătă Ziua Bibliei printr-un laborator online intitulat „BIBLIAteca”. Au fost 200 de participanți care au realizat și „Galeria celor 200 de Biblii”, împărtășind experiența de învățare din timpul atelierelor catehetice și de scriere reflexivă de tip scrisoare-fluviu.

„Evenimentul s-a dovedit a fi un laborator de învățare alternativă, colaborativă, în care echipajele au prezentat proiectele proprii, stadiul în care se află cu redactarea scrisorii-fluviu, impactul inițiativelor lor la nivel parohial și regional, testimoniale și idei de multiplicare a activităților catehetice”.

„Fiecare intervenție a reconfirmat nevoia de a le oferi copiilor și tinerilor noi și noi contexte de învățare, de experimentare a bucuriei lecturii textelor cu valențe educative înalte, de împrietenire cu valorile netrecătoare ale Bisericii noastre, ale acestui neam”, se precizează pe site-ul Arhiepiscopiei Sucevei.

Daruri pentru participanți

În perioada următoare, vor fi expediate kituri educațional-catehetice către echipele care au desfășurat activități și au trimis către organizatori produsul educațional al atelierelor, respectiv scrisoarea-fluviu.

Fiecare echipaj va primi câte 10 exemplare din Noul Testament cu Psalmii, Viața și Acatistul Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava – text diortosit de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, icoana sfântului ocrotitor al Sucevei, iconițe, semne de carte și cărți cu conținut moral-religios pentru copii și tineret.

Pentru înscrieri la „Biblia călătoare și sfințitoare” accesează acest link.

Foto credit: Arhiepiscopia Sucevei

Comentarii Facebook


Știri recente