Av. Ana-Corina Săcrieru despre definirea căsătoriei în Constituţie: 14 state europene au făcut acest demers

În contextul organizării Referendumului, Purtătorul de cuvânt al Coaliţiei pentru Familie a declarat săptămâna trecută că „un număr de 14 state europene au făcut deja, înaintea noastră, acelaşi demers: au menționat în Constituţiile lor că femeia şi bărbatul sunt aceia care realizează o căsătorie”.

„Aşadar, în concordanța cu celelalte state europene care au înţeles să ocrotească această instituție mai veche decât organizarea statală”, a precizat Ana-Corina Săcrieru „acest Referendum este despre apărarea unui mod milenar de viețuire”.

După cum informează Active News, Purtătorul de cuvânt al Coaliţiei pentru familie a spus că referendumul „este despre apărarea firescului de a fi al femeii şi al bărbatului”:

„Este despre apărarea dreptului copiilor de a mai învăța în școală despre o mamă şi un tată ca temeiuri ale vieții (…) Pentru că acest Referendum nu este împotriva a ceva, ci este pentru ocrotirea unei definiții mai vechi decât legea: iubirea Întemeietoare dintre un bărbat și o femeie”.

Av. Ana-Corina Săcrieru a adus o lămurire importantă în ceea ce priveşte unele false obiecţii privind referendumul şi a precizat că „nu aduce nicio atingere altui tip de familie, cum ar fi, de exemplu, familia monoparentală, pentru că ocrotirea definiției milenare a căsătoriei a însemnat întotdeauna, în mod implicit, și ocrotirea familiei compuse dintr-un părinte și un copil”.

Totodată, Ana Corina Săcrieru s-a arătat surprinsă de „regimul mediatic care i se aplică” referendumului: „boicotul declarat public de adversarii ei şi susținut, in mod evident, in media”, în condiţiile în care acesta este  „un moment cu adevărat istoric pentru societatea românească – prin anvergura fără precedent a demersului și coalizarea unei forțe într-adevăr democratice, născute organic din poporul român pentru apărarea unor valori esențiale”.

„Să dovedim și noi, românii că ne pasă într-adevăr de copiii noștri și să venim în număr cât mai mare la acest Referendum, să votăm potrivit conștiinței noastre.

Prețul pentru neimplicarea fiecăruia dintre noi acum îl vor plăti copiii noştri. Prețul pentru boicotul mediatic este dovada că românii sunt desconsiderați la ei în țară, este  încălcarea esențială a regimului democratic într-un stat de drept”, a spus ea.

Demersuri privind modificarea Constituției în ceea ce privește definirea clară a noțiunii de familie au fost făcute de Coaliţia pentru Familie.

Coaliția pentru Familie este o inițiativă civică fără personalitate juridică, independentă de orice partid politic și neafiliată confesional, deschisă tuturor celor care împărtășesc valorile familiei tradiționale.

Aceasta are în componență peste 40 de asociații și fundații și reprezintă, informal, inițiativa legislativă a cetățenilor de revizuire a Constituției României.

La finalul lunii noiembrie a anului 2015, în Monitorul Oficial a fost publicat proiectul de lege prin care se propune modificarea actualului art. 48, alin. 1, din Constituţie, cu formularea următoare: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor”.

Biserica Ortodoxă Română sprijină în mod natural demersul Coaliției pentru Familie, în spiritul învățăturilor creștine și al valorilor fundamentale românești privind familia, ocrotirea și creșterea copiilor, dar nu este nici inițiatoarea, nici organizatoarea acestei acțiuni.

Foto credit: Captură video Youtube

Comentarii Facebook


Știri recente