Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, recunoscătoare pentru ajutorul oferit familiei Părintelui Ioan Cozma      

Departamentul Pro Vita al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților a transmis un mesaj celor care au venit în ajutorul familiei părintelui Ioan Cozma.

Amintim că soția și copiii părintelui au fost victimele unui accident rutier, mașina în care se aflau a derapat și a căzut în râul Bistrița. Unul dintre copii, în vârstă de 14 ani, a murit.

„Această perioadă de grea încercare a reprezentat o mărturie vie a puterii rugăciunii și a iubirii creștine, demonstrând că nicio inimă care a plâns pentru această suferință, niciun gând curat și niciun genunchi plecat întru rugăciune nu au rămas fără ecou înaintea lui Dumnezeu”, a subliniat eparhia.

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a precizat că prin ajutorul donatorilor au fost achitate facturi medicale de peste 100.000 de lei până în prezent.

„Dincolo de sprijinul material, această mobilizare a oferit certitudinea unei comuniuni spirituale care nu cunoaște distanțe. Recunoștința se cuvine tuturor celor care, prin statornicia în rugăciune, au pus piciorul la o lucrare de tămăduire ce continuă și astăzi, oferind mângâiere acolo unde durerea părea de necuprins”.

Starea victimelor

Eparhia a menționat că doamna preoteasă Diana este angrenată într-un program intens de recuperare medicală și prezintă semne de progres constant.

Copiii, Iustin, Alexie, Xenia și Filofteia, se află în diferite stadii de refacere, unii dintre aceștia reușind deja să depășească pragurile critice și să parcurgă pași importanți spre însănătoșire, iar micuța Miriam este sub ocrotirea bunicilor.

Părintele Ioan Cozma, deși poartă în inimă durerea tăcută a plecării premature a tânărului Matei, găsește în credință și în solidaritatea neîncetată forța necesară pentru a merge mai departe pe acest drum lung al vindecării.

„Vă mulțumim pentru că ați ales să fiți, în cel mai negru moment al vieții lor, o lumină care nu se stinge”, se arată la finalul mesajului Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

Vezi și:

Foto credit: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților


Știri recente