Apariție editorială la Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă

La Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă a Patriarhiei Române a apărut, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, lucrarea Viața și Acatistul Sfinților Mucenici EPICTET și ASTION (București, 2013, 72p. – ISBN 978-973-616-297-8), în noua colecție de „Acatiste și Vieți de Sfinți”.

Nu departe de brațul Sfântul Gheorghe al Dunării și de satul Dunavățul de Jos, în Dobrogea, se află ruinele unei fortărețe romano-bizantine care se numea în vechime Halmyris. În această cetate au pătimit Sfinții Epictet și Astion, mărturisindu-și credința în Hristos, în anul 290.

Pe vremea nelegiuitului împărat Dioclețian (284-305) trăia în părțile Asiei Mici un preot cu numele Epictet, care ducea o viață curată și evlavioasă. Din fragedă copilărie el fusese crescut în frică de Dumnezeu, urmând poruncile Mântuitorului. Ca și odinioară Samuel, a fost cinstit din tinerețe cu haina preoției și, plin fiind de harul lui Dumnezeu, el făcea multe semne și minuni. Adeseori, prin puterea rugăciunii sale, deschidea ochii orbilor, vindeca pe leproși și pe ologi și scotea duhurile necurate din cei îndrăciți.

Odată, pe când Epictet se afla acasă și-și făcea obișnuita rugăciune către Hristos, i-a fost adusă fiica unui om care era paralizată în așa măsură, că nu putea mișca altceva decât limba. Tatăl său, aducând-o la ușa preotului, a lăsat-o afară și a intrat la Sfânt rugându-l fierbinte să-i tămăduiască fiica. Auzind acestea, preotul a zis tatălui s-o aducă înăuntru, apoi s-a rugat fierbinte, a uns cu ulei sfințit trupul fetei și ea s-a făcut sănătoasă.

Altă dată, i-a fost adus un îndrăcit. Când acela a ajuns lângă omul lui Dumnezeu, duhul cel rău a început să strige și să zică timp de trei zile: „O, cruce, o, chin, cum sunt pus la cazne! Cât de bine îmi mergea când eram în Frigia!” Certat de Sfântul Epictet, duhul cel rău a trebuit după trei zile să părăsească trupul în care se cuibărise. Izbăvit de diavol, omul a adus îndată mulțumire Mântuitorului Hristos.

În altă zi i-au înfățișat lui Epictet o femeie oarbă. Aceasta plângea cu amar că doctorii n-o putuseră vindeca și-l ruga fierbinte să-și pună dreapta sa peste ochii ei. Sfântul i-a îndeplinit rugămintea și femeia și-a recăpătat vederea.

Astion era un tânăr, fiul unui om de vază din oraș, foarte bogat. Mama sa era și ea de viță nobilă, fiica senatorului Iulian. Părinții îl iubeau nespus, fiind și singurul copil, privindu-l ca pe odorul lor cel mai de preț. Epictet i-a lămurit acestuia care este adevărata nestemată a vieții, spunându-i că aurul de aici nu este de cel mai mare preț, deoarece el înșeală multe suflete. La fel și argintul. „Vino, îi zice el, și-ți voi arăta care aur trebuie să alegi și după care argint trebuie să tinzi. Este acela pe care Domnul și Mântuitorul nostru l-a dat celor ce cred în El. Tatăl tău, pe care-l vezi, nu este adevăratul tău tată, ci atotputernicul Dumnezeu este tatăl tău. Acesta a poruncit, iar tu ai devenit om. El a hotărât, și tu ai fost plămădit în pântecele mamei tale. El a voit, și tu ai putut ajunge până la vârsta tinereții. De asemenea, mama noastră adevărată nu este ființa pe care o vedem, ci Sfânta Biserică”.

A doua zi, tânărul s-a trezit la revărsatul zorilor și s-a îndreptat în grabă spre același loc unde cu o zi înainte gustase din mierea florilor cerești. Intrând în locuința preotului lui Hristos, Astion a vorbit cu acesta și la sfârșit i-a zis: „Îngăduie-mi să fiu chiar astăzi catehumen și supune-mă la post atâtea zile câte crezi de cuviință; după trecerea acestui timp doresc să primesc Botezul. Atunci îmi voi fi însușit tot ce privește credința creștină. Te rog ca, după aceea, să părăsim amândoi acest oraș și să ne ducem într-o țară îndepărtată, acolo unde ne va îndrepta Duhul Sfânt, ca nu cumva tatăl meu să-mi schimbe gândul curat cu lacrimile sale”.

După ce a împlinit dorințele înțeleptului tânăr, preotul Epictet și ucenicul său, Astion, au părăsit orașul, s-au îmbarcat pe o corabie și au sosit la hotarul sciților, oprindu-se în cetatea Halmyris, din Dobrogea, unde nu era nimeni care să-i cunoască. Părinții lui Astion își căutau însă fiul și se tânguiau că nu-l găsesc.

După ce s-au așezat la Halmyris, Epictet și Astion au continuat să ducă aceeași viață curată, așa cum trăiseră în patria lor. Epictet a făcut și aici multe semne și minuni. Unei femei i-a vindecat fiul surdo-mut și paralitic. Cel vindecat s-a întors la Dumnezeu, și împreună cu el s-au convertit mai mult de 1000 de locuitori din Halmyris, care văzuseră minunea. Și Astion a căpătat darul facerii de minuni, având o deosebită putere asupra diavolului.

Într-o zi, pe când Astion mergea grăbit spre Dunăre ca să ia apă, s-a întâlnit cu un om care era chinuit de duhul cel rău. Apropiindu-se de el, Astion s-a rugat, a făcut semnul crucii pe fruntea și pe trupul lui, și în aceeași clipă duhul cel rău a fugit din cel chinuit.

Altă dată, Astion a văzut cum un om a căzut de la mare înălțime și zăcea la pământ, pe jumătate mort. În taină s-a rugat fierbinte lui Hristos și și-a amintit de Sfântul Apostol Pavel cum l-a izbăvit pe Eutihie, care căzuse de la o fereastră, cum Petru i-a dat putere să meargă lui Eneea, care zăcea de opt ani pe patul de suferință. Atunci, L-a rugat fierbinte și el pe Domnul, pentru nefericitul din fața lui, zicând că „și acesta este unul din turma Sa”. Și a rostit Astion către cel căzut cuvintele Sfântului Apostol Petru: „În numele lui Iisus Hristos Nazarineanul, scoală-te și umblă!” (Faptele Apostolilor 3, 6). Astion la ridicat, și acela a devenit apoi unul din catehumenii săi, botezându-l după aceea.

În acea vreme a sosit în orașul Halmyris dregătorul Latronian. În a patra zi de la sosire, i s-a spus de către unii dintre slujbașii săi că sunt în oraș doi străini, care ar fi „vrăjitori” și „ghicitori” și că prin cuvântările lor au întors pe mulți de la cinstirea zeilor.

Auzind acestea, dregătorul s-a mâniat și a poruncit ca după apusul soarelui cei doi Sfinți să fie prinși și duși la închisoare. Pe drum, ei cântau psalmi, rosteau lungi și fierbinți rugăciuni și s-au înțeles ca a doua zi, când vor fi duși la judecată, să nu spună nimic despre familia lor și despre țara de unde veneau, ci doar să repete că ei sunt creștini, că acesta este numele, neamul și patria lor și că ei nu sunt altceva decât cinstitori ai Dumnezeului adevărat.

Foarte devreme, în ziua următoare, comandantul Latronian a poruncit să fie făcută o tribună în mijlocul orașului și acolo să fie chemat cât mai mult popor. Aici au fost aduși și cei doi învinuiți. Latronian abia putea să privească la ei, deoarece fața lor strălucea ca soarele. Epictet era un bărbat cam de 60 de ani, înalt și cu barba încărunțită, iar Astion, un tânăr de 35 de ani, frumos și cuvios la înfățișare. În timpul cercetării lor, cei doi Sfinți își mărturiseau credința în Iisus Hristos și arătau că ei nu pot să se închine zeilor. Mâniat, dregătorul a poruncit ca amândoi să fie legați, chinuiți și să li se rupă carnea de pe trup cu gheare de fier. Sfinții nu răspundeau la toate decât cu cuvintele: „Noi suntem creștini, facă-se cu noi voia lui Dumnezeu”.

Unuia dintre judecători, pe nume Vigilanțiu, auzind din gura Sfinților cum cinstesc și mărturisesc fără încetare credința în Iisus Hristos, nu i-au ieșit din minte aceste cuvinte timp de trei zile; în a patra zi, s-a dus și a mărturisit: „Și eu sunt creștin, facă-se și cu mine voia lui Dumnezeu”. Vigilanțiu s-a dus apoi la Mucenici în închisoare, ca să primească de la ei învățătură. Apoi, împreună cu toată casa lui, au devenit creștini.

În a cincea zi, cei doi Sfinți au fost iarăși aduși la judecată. Atunci, Epictet a rostit o cuvântare, care s-a terminat cu mărturisirea: „Noi suntem creștini”. Latronian s-a mâniat și urla ca un leu: „Aduceți sare și oțet și frecați cu ele rănile de deasupra, puneți smoală și untură într-un cazan și când vor începe să fiarbă în clocot, aruncați pe îndărătnicii aceștia înăuntru”. Auzind porunca, cei doi Sfinți repetau și mai aprig cuvintele: „Suntem creștini, facă-se cu noi voia lui Dumnezeu”. Dar la chinul care li se pregătise, ei au rămas nevătămați și de aceea au fost osândiți ca 30 de zile să nu primească nimic de mâncare și de băutură. Ei s-au hrănit însă din bogăția Cuvântului lui Dumnezeu, întărindu-se zilnic cu pâinea care coboară din cer, cântând psalmi.

Pe când Epictet și Astion îndurau chinuri, a apărut la Halmyris un străin care, văzând pe Astion în fața scaunului de judecată, l-a recunoscut. Degrabă s-a suit în corabie, a călătorit pe mare și a ajuns la țărmul țării unde trăiau părinții lui Astion. El le-a spus ce văzuse și auzise în legătură cu fiul lor. Însoțiți de trei slujitori, părinții s-au îmbarcat în grabă și, călătorind pe mare, au ajuns în orașul Halmyris, în țara sciților (Dobrogea). Aici, ne spune Actul martiric, „episcopul și întâistătătorul sfintelor Biserici era preafericitul Evangelicus”.

După cele 30 de zile au fost aduși din nou în fața judecății cei doi pătimitori. Latronian a început prin a zice că el încă nu știe de unde vin ei și din ce neam se trag și fiindcă ei nu vor să spună îi consideră demoni; apoi i-a osândit la moarte prin tăierea capului. Atât Epictet cât și Astion și-au mărturisit din nou credința în Hristos, zicând că ei demoni nu sunt, ci că ei au scos demoni din oameni cu ajutorul lui Hristos, și anume pe acei demoni pe care judecătorii îi cinstesc și li se roagă ca unor dumnezei. Auzind acestea, Latronian a poruncit slujitorilor să-i lovească peste gură cu pietre și să-i lege din nou. Dar pentru că și în urma acestor chinuri ei au rămas senini și veseli, dregătorul a dat ultima poruncă, cerând să fie scoși afară din cetate și acolo să li se taie capul. Cu brațele întinse și cu privirea ridicată la cer, Mucenicii au rostit o lungă rugăciune, iar poporul a răspuns „Amin!” Epictet a lăsat mai întâi pe Astion să i se taie capul; acesta, spunând o rugăciune, a terminat-o cu cuvintele Mântuitorului: „În mâinile Tale încredințez duhul meu” (Luca 23, 46). Epictet s-a așezat lângă trupul ucenicului său și îndată i s-a tăiat și lui capul. Era ziua de 8 iulie a anului 290. Trupurile Mucenicilor s-au făcut albe precum zăpada și cei care sufereau de vreo boală, durere sau slăbiciune, și se atingeau cu credință de ele, se vindecau.

La apusul soarelui, Vigilanțiu împreună cu alți creștini au venit și au luat trupurile Sfinților, au turnat peste ele mir și alte miresme de preț și, cântând psalmi și laude, le-au înmormântat într-un loc potrivit. După uciderea celor doi Martiri și înmormântarea lor, Latronian a înnebunit și și-a sfârșit viața în chip jalnic.

În a treia zi de la înmormântare, Astion i s-a arătat lui Vigilanțiu spunându-i că în ziua aceea vor sosi părinții săi ca să-l caute și că îl roagă să meargă în port, să-i primească, să le dea găzduire și să-i mângâie. Ducându-se în port, Vigilanțiu a aflat pe părinții lui Astion, care întrebau despre fiul lor. Vigilanțiu le-a povestit cum Astion plecase cu trei zile mai înainte într-o țară îndepărtată, apoi, înfățișându-le cu vorbe alese frumusețile cerești și ale vieții veșnice, le-a spus adevărul despre moartea mucenicească a fiului lor, adăugând că toți cei care se învrednicesc de un asemenea sfârșit sunt numiți „Mucenici”. Timp de o săptămână părinții lui Astion au primit învățătură de la Vigilanțiu, în urma căreia s-au hotărât să devină creștini. Preotul Bonosus, care, pentru a scăpa de prigonitori, se ascunsese într-un loc tăinuit, i-a făcut catehumeni și după 40 de zile de la moartea lui Astion, părinții lui au fost botezați de episcopul Evangelicus. Acesta din urmă a rămas cu ei 8 zile, după care a plecat într-un oraș apropiat. Părinții lui Astion s-au întors apoi în patrie, luând cu ei pe Vigilanțiu și pe preotul Bono sus.

După încetarea persecuțiilor, creștinii au ridicat o biserică deasupra criptei ce adăpostea moaștele mucenicilor, dar, din pricina năvălirilor barbare, atât biserica Sfinților, cât și cetatea Halmyris, au căzut în ruină. De-abia peste 17 veacuri, la praznicul Adormirii Maicii Domnului (15 august) din anul 2001, moaștele Sfinților au fost descoperite în chip neașteptat în cripta de sub altarul bisericii ruinate din cetatea Halmyris, alături de un fragment de inscripție, care cuprinde cuvintele Martir și Astion. Sfintele moaște au fost așezate în Catedrala din Constanța, fiind purtate în procesiune în fiecare an la ziua pomenirii lor, 8 iulie.

Potrivit Editurii Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, lucrarea poate fi achiziționată de la Librăria Cărților Bisericești (Intr. Miron Cristea nr. 6, accesul se face din strada 11 Iunie), Librăria „Ortodoxia” (Calea Victoriei nr. 45, lângă biserica Krețulescu), Galeriile „Cuvântul vieții”, prin comandă pe internet la adresa [email protected], precum și de la pangarele bisericilor și mânăstirilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Comentarii Facebook


Știri recente