Alexandra Nadane este fondatoarea a două centre de sprijin pentru familii și femei în criză de sarcină și este implicată în mișcarea pro-viață încă din adolescență.
Ca fostă președintă a Asociației Studenți pentru Viață, iar acum ca președintă a Asociației România pentru Viață, este de peste un deceniu implicată în eforturile anuale de organizare a Lunii pentru Viață și a Marșului pentru Viață, manifestări pe care le-a văzut crescând sub ochii ei.
Basilica.ro a întrebat-o care este secretul acestei evoluții, dar discuția a evoluat până la resorturile mentalității care conduce la criza de sarcină și la secerarea vieții copiilor nenăscuți.
„Trăim, fără să realizăm, o banalizare și o normativizare a avortului la nivelul întregii societăți”, spune ea, iar soluția nu este de tip rapid, ci de reconstruire a mentalității sprijinului.
„Cred că un număr foarte mare de copii ar fi salvați, odată cu conștiințele părinților lor, dacă un procent mai mare din oamenii credincioși s-ar implica să ajute femeile însărcinate și copiii nenăscuți. Uneori și distribuirea unei mărturii pe rețelele sociale poate salva o viață”, afirmă Alexandra Nadane.
Nu a pornit de la ideologie, ci de la realitate
Basilica.ro: Pentru ca mișcarea pro-viață să aibă succes, ai subliniat mereu că este nevoie atât de mărturii și discuții, cât și de sprijin concret pentru femei și copii. Ce anume ți-a inspirat această viziune?
Alexandra Nadane: Implicarea mea în activități pro-viață nu a pornit de la ceva teoretic sau ideologic, ci de la o serie de realități foarte concrete și a continuat pe baza experiențelor a mii de femei în criză de sarcină pe care le-am întâlnit în cei 16 ani de activitate.
Frica, incertitudinile, presiunea, lipsa de sprijin sunt trăite de un număr foarte mare de femei, indiferent de nivelul de educație, de mediul din care provin, indiferent dacă sunt mai la începutul perioadei de fertilitate sau mai spre finalul ei.
Când am scris pe net prima dată o poveste a unei femei în criză de sarcină pe care o întâlnisem, am primit reacții de la femei din multe zone ale țării, aflate în diferite situații, care aveau o provocare comună: vestea neașteptată a sarcinii a generat o destabilizare puternică.
Cele mai multe se confruntau cu presiuni din partea tatălui copilului, altele cu insecurități materiale, altele cu presiuni profesionale, altele cu amenințările celor din jur că nașterea unui copil le va afecta viața, viitorul.
Am văzut o mulțime de femei și de părinți care mergeau spre avort, deși știau că avortul oprește viața copilului lor, dar credeau că n-au de ales, credeau că problemele lor nu au soluții. În fața unor femei care trăiesc toate aceste furtuni, nu poți veni doar cu informații, ci e nevoie și de sprijin.
Sprijinul face diferența între viață și moarte
Alexandra Nadane: În munca noastră, avem ocazia să vedem în fiecare săptămână cum sprijinul face diferența între viață și moarte. De curând, implicarea unei doamne din Anglia, care a primit acasă o femeie bătută de tatăl copilului ca să facă avort și a însoțit-o să facă demersurile necesare către autorități pentru a primi protecție, a contat decisiv în decizia păstrării copilului.
Tot în aceste ultime săptămâni, o altă femeie a fost salvată la limită de pericolul avortului pentru că cineva a lăsat tot ce avea în acea zi, s-a dus la ea acasă, i-a dus cele necesare, a ajutat-o cu medic, cu ecografii, cu un loc unde să stea și i-a rămas alături pe parcursul sarcinii. În acest mod, femeia a putut să elimine grijile și astfel să vadă că alte probleme, nu copilul, trebuia și au putut fi eliminate din viața ei.
Viziunea mea pro-viață s-a format în timp și se așază pe trei piloni, pe care îi voi detalia foarte pe scurt: contextul în care am crescut, credința și experiența de lucru cu mii de femei în criză de sarcină.
O mentalitate a implicării
Alexandra Nadane: M-am născut într-un sat în care oamenii aveau o mentalitate a sprijinului. Nu idealizez nici satul, nici orașul, dar am avut în jur multe exemple de oameni care, deși nu trăiau o viață ușoară, și-au deschis inima spre ceilalți.
După aproape 30 de ani, mama încă are memoria preotului care le înțelegea greutățile, îi vizita periodic, îi încuraja și le spunea oamenilor că nu contează că sunt săraci, pentru că „Dumnezeu va primi și un pahar de apă dat cuiva în dar”.
Sunt multe de povestit despre copilărie, inclusiv cum o învățătoare care avea destule provocări în a face zilnic naveta, uneori prin zăpezi, ca să facă educație cu noi, a insistat ca părinții mei să mă dea la școală în oraș, iar sprijinul ei a contat enorm în toată dezvoltarea mea.
Credința oferă o viziune despre ajutorarea aproapelui
Alexandra Nadane: Credința nu oferă doar o motivație, ci și o viziune despre sprijinirea aproapelui.
Omul căzut între tâlhari din zilele noastre are multe chipuri concrete, dar am întâlnit femei însărcinate atât de rănite și abandonate de cei care ar fi trebuit să le sprijine și atât de mulți copii lipsiți de apărare, în pericol să fie avortați, încât cred că aceasta este una dintre cele mai dureroase probleme ale societății în care trăim și cea mai puternică chemare de a le fi alături.
Abordarea „ferește-te de rău și fă binele” ne arată un drum: nu este suficient să ne opunem răului, să ne dorim să nu mai fie avorturi în țară sau în lume, ci e nevoie să sprijinim femeile și copiii în cea mai puternică luptă din viața lor – în criza de sarcină.
Trăim o banalizare a avortului
Basilica.ro: În trecut, Marșul pentru Viață, apărut inițial în Occident, avea loc o dată pe an într-un oraș mare, eventual capitala țării – la Washington, DC, și la Paris, de exemplu. În ultimii ani, mai ales în România și Republica Moldova, s-a pus accentul pe evenimente locale care, chiar dacă nu atrag o participare foarte numeroasă, sunt mai vizibile la firul ierbii. A fost o strategie bună? De ce?
Alexandra Nadane: De la început am avut această strategie, pentru ca mesajul pro-viață să ajungă în cât mai multe comunități locale, să fie auzit și să inspire oamenii să facă ceva.
În România, din 1958 și până în prezent, s-au făcut peste 23 de milioane de avorturi doar spitalele de stat. Dar acest număr este minimal: multe județe nu raportează avorturile, apoi nu se știe câte avorturi se fac în clinicile private, câte se fac în străinătate etc.
Probabil o statistică reală ar arăta 40 de milioane de avorturi. Dar chiar și acest număr minimal care este cert, de peste 23 de milioane, la o populație actuală de circa 20 de milioane, ne arată că avorturile nu au legătură doar cu un număr restrâns de părinți, ci au legătură cu o majoritate a oamenilor din țară.
Trăim, fără să realizăm, o banalizare și o normativizare a avortului la nivelul întregii societăți.
Iar banalizarea și normativizarea au drept consecință faptul că societatea propune sau impune rapid avortul ca soluție la vestea neașteptată că o femeie poartă un copil în pântece sau la diferite dificultăți cu care ea se confruntă.
După controlul de confirmare a sarcinii, fără să dea în vreun fel de înțeles că ar fi o problemă, un coleg și soția lui au auzit de la medicul care făcuse ecografia: „Vă doriți copilul? Dacă nu vă doriți, avem aici, imediat lângă, cabinetul de avorturi”. Cu atât mai frecvente sunt astfel de atitudini când femeia este într-o criză de sarcină și nu știe ce să facă!
Marșul pentru Viață, începutul sprijinului pentru femei și copii
Alexandra Nadane: Este nevoie de informare în întreaga societate, pentru că avortul este privit ca normativ în întreaga societate – nu mă refer la oameni distincți, ci la mentalitatea comunității.
O altă motivație ține de nevoia de implicare a comunităților locale în sprijinirea femeilor în criză de sarcină. Înainte ca o femeie să ceară ajutorul unui centru specializat sau cuiva mai de departe, le spune celor de aproape că este însărcinată: soțului, familiei, prietenelor, colegilor, vecinilor.
Dacă aceștia fac un front comun împotriva copilului și o presează să renunțe la el, ei îi va fi foarte greu să parcurgă tot labirintul de presiuni și incertitudini și să ajungă la un centru specializat sau la cineva care să o sprijine.
Un procent foarte mare de femei care cer ajutorul unui centru de criză de sarcină în România o fac pentru că cineva drag, o prietenă, o cunoștință, un medic sau un preot le-a încurajat să caute ajutor. Deci e nevoie să ajungem la omul obișnuit și să îl sprijinim să se informeze pentru ca, atunci când o cunoștință va fi în criză de sarcină, să știe ce poate să facă.
În plus, Marșul pentru Viață este doar un început al călătoriei în sprijinul femeilor și al copiilor sau un moment al lui. Colaborăm cu organizații, parohii și comunități locale care la început au făcut o mică activitate pro-viață, apoi un marș pentru viață, apoi s-au gândit cum să ajute femeile și au dezvoltat o mică rețea locală de sprijin.
Numărul centrelor de sprijin pentru femei însărcinate este încă mic și sperăm ca, în anii viitori, informarea și conștientizarea care vin prin organizarea Marșului pentru Viață să contribuie la existența măcar a unui centru de sprijin în fiecare județ.
Luna pentru Viață, concept unic în lume
Basilica.ro: Marșul pentru Viață are loc de decenii în numeroase țări, dar Luna pentru Viață este un concept unic, apărut în România și Republica Moldova cu un deceniu în urmă, inițial ca Săptămâna pentru Viață. Cum a evoluat această serie de manifestări în acest răstimp și care este scopul ei?
Alexandra Nadane: Săptămâna pentru Viață a fost organizată pentru prima dată în 2014, după ce ne-am dat seama că nevoia de informare și formare pe teme pro-viață este acută, iar un singur eveniment, chiar dacă e mai mare, nu răspunde întru totul acestor nevoi.
În acel an, Săptămâna pentru Viață a inclus o serie de evenimente care să ducă mesajul pro-viață în diferite domenii: o proiecție de film, o expoziție despre familie a artistei Silvia Radu, o conferință, o masă rotundă cu invitați din domeniul științific și o întâlnire a părinților preocupați de problematica adopției.
Cu trecerea timpului, am încercat să extindem numărul activităților, astfel încât mesajul pro-viață să ajungă la cât mai mulți oameni din cât mai multe medii și domenii sociale. Așa a apărut Luna pentru Viață – luna martie, care unește comunități, dă ocazia implicării concrete și ajută la pregătirea evenimentului culminant – Marșul pentru Viață.
Propuneri de politici publice
Basilica.ro: Există și niște propuneri concrete de politici publice pe care le face această mișcare?
Alexandra Nadane: Da. Implementarea unor politici publice de sprijin ar contribui semnificativ la o societate mai sprijinitoare, mai prietenoasă cu femeile însărcinate, mamele și copiii. Iată câteva dintre măsurile concrete de sprijin propuse:
- acordarea unei indemnizații minime și femeilor care nu au lucrat 12 luni în total în ultimii doi ani înainte de naștere, după modelul celei care se acordă femeilor care au lucrat;
- instituirea, după a 14-a săptămână de sarcină, a unei indemnizații pentru femeia însărcinată, prin extinderea indemnizației pentru creșterea copilului și în timpul ultimelor luni de sarcină;
- posibilitatea ca statul să finanțeze centre de sprijin pentru femeile însărcinate;
- formarea personalului medical și oferirea de sprijin non-medical complementar, care să vizeze nevoile și bunăstarea femeilor pe parcursul internării în vederea asistenței la naștere;
- legiferarea începerii procedurii de adopție din timpul sarcinii și a adopției deschise și valorizarea în societate a tuturor celor implicați în adopție;
- dezvoltarea unor programe pentru prevenirea violenței, a abuzurilor și a infracțiunilor sexuale, care să respecte etapele dezvoltării copiilor și drepturile parentale, când se adresează minorilor, și a programelor de sprijin și de protejare pentru victime.
Cum să facem avortul de negândit
Basilica.ro: Un punct de controversă este afirmația reiterată anual că Marșul pentru Viață nu susține interzicerea avortului la cerere. Nu ar putea o astfel de măsură să rezolve problema demografică și să salveze viața multor copii?
Alexandra Nadane: Așa este, nu milităm pentru interzicerea legală a avortului, ci pentru schimbarea inimilor, a mentalității și pentru dezvoltarea unor forme concrete de sprijin.
Credem că respectul față de fiecare viață umană, în orice stadiu, este esențial pentru dezvoltarea și progresul societății și, știind cât de greu este să ajungem acolo după decenii în care în România s-a dezvoltat nu doar o mentalitate, ci și o cultură a avortului, credem că schimbarea mentalității este schimbarea pe termen lung, de care societatea are nevoie.
Dezvoltarea unei culturi, a unei mentalități pro-viață în societate, a cât mai multor centre și organizații de sprijin are șanse să facă, în timp, ca avortul să fie de negândit. Adică, dacă e să folosim un sigur termen, la abolirea avortului.
Credincioșii pot salva mai mulți copii dacă se implică
Basilica.ro: Toți credincioșii din Biserica Ortodoxă împărtășesc valorile promovate de Luna și Marșul pentru Viață. Dar unii consideră că aceste manifestări nu sunt necesare, fie pentru că ei cred că cei care cunosc poruncile lui Dumnezeu și nu le respectă își asumă consecințele, fie pentru că ei văd apropierea de Biserică drept soluție care poate rezolva toate problemele familiei și ale femeii. Ce le răspunzi?
Alexandra Nadane: Cred că este o falsă opoziție. Oamenii au diferite firi, diferite chemări. Cred că cineva care se roagă pentru copiii nenăscuți, pentru părinții lor, pentru doctorii ginecologi face foarte mult bine.
În același timp, cei care fac activism, cei care se ocupă de sprijin concret, cei care mediatizează fapte concrete, cei care sunt apologeți pro-viață au și ei rostul lor și lucrarea lor, pe care, în adâncimea ei, o fac tot cu ajutorul lui Dumnezeu.
Fiecare om care știe cât de greu se depășesc problemele grele din viață, cât de mult e nevoie de ajutorul lui Dumnezeu, al duhovnicului, de încurajările și sprijinul concret al celor din jur.
Cu atât mai mare e nevoia de sprijin când la mijloc e nu doar o viață, ci sunt sute de mii de vieți. Conform estimărilor Organizației Mondiale a Sănătății, în fiecare zi 200.000 de copii își pierd viața prin avort la nivel global, iar această pierdere nu-i afectează doar pe ei, ci și pe părinții lor, pe frații și surorile lor și pe noi toți. Fiecare viață care se pierde cred că este și un eșec al celor din jurul femeii.
Poți ajuta și cu un Share pe rețelele sociale
Alexandra Nadane: Uneori, problema lipsei de implicare concretă ține tot de normativizarea avortului în societate. E ceva ce se întâmplă departe de ochii noștri, pântecele mamei nu are o fereastră să vedem cum se dezvoltă copilul, nu vedem cum arată trupul lui după ce i se oprește viața, nu vedem suferința părinților, care persistă decenii după avort, de multe ori întreaga viață.
Dacă am auzi că undeva mor 200.000 de oameni într-o zi, am trăi multă durere, ne-am ruga pentru ei, ne-am gândi cum am putea să organizăm diferite activități de sprijin pentru familiile lor, dar societatea s-a obișnuit foarte mult cu avortul și vestea că acesta oprește un număr atât de mare de vieți uneori nu provoacă nicio reacție.
Cred că un număr foarte mare de copii ar fi salvați, odată cu conștiințele părinților lor, dacă un procent mai mare din oamenii credincioși s-ar implica să ajute femeile însărcinate și copiii nenăscuți. Uneori și distribuirea unei mărturii pe rețelele sociale poate salva o viață. E nevoie de curaj, echilibru și râvnă!
Foto credit: Arhiva personală (deschidere articol)
