Taina Sfântului Maslu în Parohia Pojejena

În Duminica a XV-a după Rusalii, la orele după-amiezii, în Parohia Pojejena din Protopopiatul Moldova Nouă s-a săvârșit Taina Sfântului Maslu de către un sobor de preoți. Din sobor au făcut parte părintele Iova Megheleș – Parohia Sfântul Gheorghe din Moldova Nouă, părintele Remus Căta – paroh la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Moldova Nouă, părintele Laurențiu Panciu – slujitor la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” – Moldova Nouă, părintele Marian Sarchiz – Parohia Padina Matei, părintele Ioan Matei – Parohia Șușca și părintele paroh Ion Nedelcu, a precizat Pr. Ion Nedelcu.

La momentul cuvenit părintele Laurențiu Panciu a adresat un cuvânt de învățătură precizând: „Sufletul întotdeauna va fi tânăr, sufletul va fi cel care va pune mărturie în fața lui Dumnezeu pentru faptele noastre bune. Putem spune că omul în viața are trei prieteni. Primul prieten sunt banii, al doilea prieten sunt rudele, iar al treilea prieten sunt faptele bune. În această viață banii ne scot uneori din anumite încurcături, rudeniile ne petrec până la groapă cel mult, însă singurul prieten care are valoare pentru suflet și nu pentru trup, sunt faptele bune, cele care ne conduc pe noi dincolo de această lume, spre împărăția lui Dumnezeu, unde dorim cu adevărat să sălășluim”.

În încheiere părintele Ion Nedelcu în calitate de gazdă a mărturisit: „Mulțumim Bunului Dumnezeu și tuturor preoților pentru împreuna slujire, mulțumim părintelui Panciu Laurențiu pentru cuvântul de învățătură iar pentru că părintele Panciu este pentru prima dată în parohia noastră îi urăm preoție lungă și curată în ogorul Domnului. Astăzi serbăm și Ziua Națională a României și se cuvine să cântăm cu toții mulți ani trăiască pentru tot poporul român bine credincios de pretutindeni”.

Comentarii Facebook


Știri recente