La biserica parohiei cu hramurile „Sfântul Antonie cel Mare”, „Sfântul Antonie de la Iezerul Vâlcii” și „Sfântul Ierarh Nicolae” din Protopopiatul III Capitală, va fi adusă în procesiune, în perioada 19-26 septembrie, racla cu moaștele Sfântului Antonie de la Iezerul Vâlcii, potrivit Ziarul Lumina. Racla cu sfintele moaște va fi însoțită de o delegație de șase maici de la Schitul Iezer din Arhiepiscopia Râmnicului. Potrivit părintelui paroh Daniel Goga, aducerea moaștelor Sfântului Antonie a devenit deja o tradiție în parohie în ultimii opt ani. Cu acest prilej, în perioada 19-25 septembrie, în biserica parohială se vor săvârși zilnic slujbe: Sfânta Liturghie, Vecernia unită cu Litia, Acatiste și Taina Sfântului Maslu. Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii era de neam român, născut în 1628, la Ianina, în Munții Pindului. A crescut în dreapta credință, mergând de mic la sfânta biserică. La vârsta de 20 de ani, îndeletnicindu-se cu negoțul, a venit în Țara Românească și s-a stabilit la Râmnicu Vâlcea, unde și-a întemeiat familie, iar pe fiul său, Mihail, l-a încredințat slujirii preoțești. Nu se știe numele său din naștere, doar cel de la intrarea în monahism, Antonie, la vârsta de 64 de ani, la Mănăstirea Sărăcinești. Dorind o viață pustnicească, din recomandarea episcopului locului, s-a retras la Schitul Iezer, pe care l-a restaurat. Mai târziu, s-a nevoit în post, rugăciune și lacrimi pentru păcatele sale într-o peșteră din apropiere. La 23 noiembrie 1720 a adormit întru Domnul. Sfântul Sinod al Bisericii noastre l-a trecut în rândul sfinților în luna iunie a anului 1992.
Învierea Mântuitorului este o realitate care a cuprins întreaga creație, a explicat Mitropolitul Olteniei
„Învierea Mântuitorului Iisus Hristos este un fapt istoric incontestabil, este un adevăr de credință, o realitate care a cuprins întreaga creație”, a explicat Mitropolitul Irineu al Olteniei duminică la Vecernia Învierii, oficiată la Paraclisul Mitropolitan…
Pacienții Spitalului din Cahul au primit Lumina Sfântă de la Episcopul Veniamin
De sărbătoarea Învierii Domnului, persoanele internate la Spitalul din Cahul au primit Lumina Sfânta de la Episcopul Veniamin al Basarabiei de Sud. Cu ocazia vizitei, Preasfinția Sa le-a oferit pacienților cozonaci și ouă roșii, dar…
Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi din Iași a aniversat 385 de ani de la înființare
Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi din Iași, ctitorie a domnitorului Vasile Lupu, a aniversat luni 385 de ani de la înființare. Lăcașul de cult, închis în 1970, a fost redeschis după 1989 la inițiativa Preafericitului Părinte…
Episcopul Siluan către românii din Micherechi: Ce poate fi mai important decât o viață trăită în comuniune
În a doua zi de Paști, Preasfințitul Părinte Siluan a oficiat Sfânta Liturghie în Parohia Ortodoxă Română din Micherechi, Ungaria. Episcopul Ungariei a vorbit despre frumusețea vieții trăite în comuniune după modelul vieții Mântuitorului. „Ce…
PS Timotei Prahoveanul: Fericiți sunt fiii Învierii care îl caută și îl mărturisesc pe Mântuitorul
„Fericiți sunt fiii Învierii care îl caută și îl mărturisesc pe Mântuitorul cel înviat din morți”, a explicat marți Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul la Sfânta Liturghie oficiată la Catedrala Patriarhală. În cuvânt, Episcopul vicar al…