Liturghie arhierească în Parohia Rotunda I, Protopopiatul Caracal

Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților a săvârșit, duminică, 4 august 2013, Sfânta Liturghie în Biserica „Izvorul Tămăduirii” din Parohia Rotunda I, unde a hirotesit ipodiacon pe tânărul teolog Iordache Cristian. Cu același prilej, a hirotonit diacon pe tânărul teolog Vlaicu George-Adrian și preot pe diac. Florentin-Gigi Ghiță, pe seama Parohiei „Toți Sfinții” din Municipiul Caracal, după cum informează site-ul episcopiaslatinei.ro.

În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a tâlcuit pericopa evanghelică a vindecării slăbănogului din Capernaum, vindecare posibilă „prin nimicirea rădăcinii bolii, adică păcatul. Cauza paraliziei acestui om era păcatul. Odată cu intrarea păcatului în lume, prin neascultarea protopărinților noștri Adam și Eva, acesta capătă implicații profunde asupra ființei noastre. În sufletele noastre păcatul aduce urmări grave: boli, suferință, nefericire, neputință spirituală etc. Păcatul naște în noi boli și, așa cum ne arată evanghelia de astăzi, numai Dumnezeu ni-l poate ierta, vindecând în mod minunat ființa noastră”, a spus Preasfinția Sa.


Știri recente

16 august, Zi națională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni și de conștientizare a violențelor împotriva creștinilor

Ziua de 16 august este dedicată anual comemorării Sfinților Martiri Brâncoveni și conștientizării violențelor și persecuțiilor îndreptate împotriva creștinilor din întreaga lume. Instituită prin lege în anul 2020, această sărbătoare națională urmărește atât păstrarea memoriei…