Hram la biserica rusească din Tulcea

Biserica Schimbarea la Față din Tulcea sau Biserica rusească – cum mai e cunoscută, și-a sărbătorit marți 6 august a.c. hramul.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Preasfințitul Visarion episcopul Tulcii înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Tânărul teolog Burtea Marian a fost hirotonit întru diacon.

La sfârșitul slujbei a fost oficiată o slujbă de pomenire pentru ctitorii și binefăcătorii acestui sfânt locaș aflat în centrul municipiului Tulcea.

Preasfinția Sa a rostit un bogat cuvânt de învățătură legat de semnificațiile duhovnicești ale praznicului împărătesc al Schimbării la Față.

La vremea potrivită mulți credincioși s-au împărtășit cu Sfintele Taine, parohia oferind apoi pachete cu hrană tuturor participanților.


Știri recente

16 august, Zi națională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni și de conștientizare a violențelor împotriva creștinilor

Ziua de 16 august este dedicată anual comemorării Sfinților Martiri Brâncoveni și conștientizării violențelor și persecuțiilor îndreptate împotriva creștinilor din întreaga lume. Instituită prin lege în anul 2020, această sărbătoare națională urmărește atât păstrarea memoriei…