16 decembrie 1859 – S-a născut în Mihoveni, jud. Suceava, Vasile Tarnavschi, preot paroh, apoi profesor de Vechiul Testament la Facultatea de Teologie din Cernăuți (1900-1932), decan al Facultății de cinci ori și rector al Universității de două ori. A publicat numeroase lucrări în specialitatea sa, între care o Introducere în cărțile Vechiului Testament, Arheologia biblică, etc., acestea fiind cele mai complete până azi la noi. A murit în București la 4 februarie 1945.
Sinod Mitropolian la București: Întemeietorii Schitului Prodromu propuși spre canonizare
Sinodul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei s-a întrunit luni la Reședința Patriarhală din București, prilej cu care Patriarhul Daniel a anunțat că întemeietorii Schitului Prodromu sunt propuși spre a fi canonizați de Patriarhia Ecumenică: Nectarie Protopsaltul…
Câștigătorii Concursului Național Catehetic și ai Concursului Icoana Ortodoxă au fost premiați de Patriarhia Română
Câștigătorii Concursului Național Catehetic „Hristos – Cuvântul Care vindecă” și ai Concursului Național „Icoana Ortodoxă – lumina credinței” au fost premiați luni seară de Patriarhia Română. Premiile au fost înmânate de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul,…
Câștigătorii Concursului Național Catehetic „Hristos – Cuvântul Care vindecă” și ai Concursului Național „Icoana Ortodoxă – lumina credinței” au fost premiați | FOTO
În aula Centrului pentru formare continuă „Dumitru Stăniloae” din București, au fost premiați luni, 20 mai 2024, câștigătorii Concursului Național Catehetic „Hristos – Cuvântul Care vindecă” și ai Concursului Național „Icoana Ortodoxă – lumina credinței”.…
PS Visarion: Fie ca și noi să vedem chipul Crucii Mântuitorului Iisus Hristos pe cerul vieții noastre tulburate
Episcopul Visarion al Tulcii a oficiat luni seară slujba Privegherii la Catedrala Patriarhală, sfântul lăcaș urmând să-și serbeze hramul marți, în ziua de pomenire a Sfinților Împărați Constantin și Elena. În cuvântul de învățătură, ierarhul…
În imagini: Priveghere în cinstea Sf. Împărați Constantin și Elena la Catedrala Patriarhală (2024)
Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a oficiat slujba Privegherii în cinstea Sf. Împărați Constantin și Elena la Catedrala Patriarhală, luni, 20 mai. Foto credit: Basilica.ro / Raluca-Emanuela Ene Urmărește-ne pe Twitter: @BasilicaPhotos