29 iulie – Ziua Imnului Național al României


Parohia românească din Düsseldorf, Germania, a început luni turnarea fundației pentru viitoarea biserică, după ce piatra de temelie a lăcașului a fost sfințită în luna mai de Mitropolitul Serafim al Germaniei, Europei Centrale și de…
Episcopul Benedict al Sălajului, reprezentanți ai autorităților județene și un grup de tineri voluntari au vizitat marți șantierul deschis de Ambulanța pentru Monumente la biserica de lemn Solomon din județul Sălaj. Din grup au făcut…
Orașul Odesa din Ucraina va găzdui o serie de manifestări dedicate limbii și culturii române la finalul lunii august, organizate cu sprijinul Consulatului General al României la Odesa. Potrivit Agenției de presă BucPress din Cernăuți,…
„Îl rog pe Dumnezeu să vă dăruiască să rămâneți cu inima curată cât mai mult în timpul vieții”, le-a spus marți Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei celor aproximativ 1.000 de participanți la Întâlnirea Tinerilor…
Crucile restaurate ale Bisericii românești „Sf. Antonie” din Viena au fost reașezate luni pe turnurile-clopotniță, după un proces de restaurare care le-a adus la forma inițială din anul 1904. Potrivit anunțului publicat pe pagina oficială…