Să lăsăm slava lui Dumnezeu să pătrundă cât mai mult în viața noastră, îndeamnă Mitropolitul Teofan

„Să lăsăm slava, gândul și călăuzirea lui Dumnezeu să pătrundă cât mai mult în viața noastră”, a îndemnat sâmbătă Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei, la hramul Mănăstirii nemțene Secu de sărbătoarea Tăierii Capului Sf. Ioan Botezătorul.

Pornind de la mărturisirea sfântului proroc, Înaltpreasfinția Sa a explicat că oferă un reper pentru relația cu Dumnezeu și cea cu aproapele.

„Dacă Sfântul Ioan Botezătorul ar fi rostit doar acest cuvânt: Se cuvine ca eu să mă micșorez și El să crească – Hristos sau cel de lângă noi – și numai pentru atât, Sfântul Ioan Botezătorul s-ar fi dovedit a fi om mare și puternic”.

Îndemn la smerenie

Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a subliniat că adevărata măsură a vieții duhovnicești se dobândește prin smerenie și o viață dreaptă „pentru ca să simțim în noi prezența lui Dumnezeu prin Trupul și Sângele Său”.

„Să ne ajute Dumnezeu să primim putere de la El și, în mod special prin intermediul Sfintei Liturghii, să înțelegem că această mare taină, Dumnezeiasca Liturghie, este locul și momentul cel mai propice pentru a coborî și noi și a-I cere Domnului duh de smerenie și duh de pocăință”, a spus Înaltpreasfinția Sa.

În cadrul Sfintei Liturghii, teologul Mihăiță Olariu a fost hirotonit diacon. În continuarea manifestărilor, credincioșii s-au putut închina la moaștele Sfântului Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei.

Programul liturgic a cuprins în aceeași zi slujba de priveghere în cinstea Sfântului Varlaam și a Sfântului Ierarh Ioan de la Râșca și Secu, Episcopul Romanului și a continuat duminică prin oficierea Sfintei Liturghii.

Foto credit: Doxologia / Mihail Vrăjitoru


Știri recente