Academia Română și Academia de Științe a Moldovei vor celebra împreună Ziua Limbii Române

Academia Română și Academia de Științe a Moldovei vor celebra împreună luni Ziua Limbii Române printr-o sesiune festivă.

Președinții celor două instituții academice, Marius Andruh și Ion Tighineanu, vor adresa mesaje în deschiderea manifestării.

În cadrul programului vor fi abordate teme privind rolul limbii în definirea identității și în dialogul cultural european, rolul pe care l-a avut tradiția liturgică în dezvoltarea și cultivarea ei, precum și influența noilor tehnologii asupra limbajului.

Sesiunea festivă se va încheia cu un recital susținut de actorul Marius Bodochi. Vor fi rostite versuri ale unor poeți români comemorați sau aniversați în anul 2026.

Manifestarea este organizată de cele două instituții academice în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române.

Ziua Limbii Române este celebrată anual în 31 august. Data amintește de momentul din 1989 în care Parlamentul de la Chișinău a adoptat legea privind revenirea la limba română și la grafia latină. Republica Moldova a consacrat ulterior această zi drept sărbătoarea „Limba Noastră”, iar Parlamentul României a instituit, prin Legea 53/2013, sărbătoarea națională.

Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu


Știri recente