Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a sfințit sâmbătă noua biserică a comunității din Focșănei, județul Buzău.
Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei a explicat semnificația sfințirii unei biserici, subliniind că prin această rânduială harul Duhului Sfânt se revarsă asupra lăcașului, care devine casă a lui Dumnezeu și loc al întâlnirii credincioșilor cu Hristos.
Înaltpreasfințita Sa i-a îndemnat pe credincioși să rămână uniți în jurul Sfântului Altar și să răspundă chemării la participarea la Sfânta Liturghie în duminici și sărbători. Totodată, a prezentat finalizarea bisericii drept rodul credinței, al răbdării și al implicării întregii comunități.
Pentru activitatea desfășurată la construirea lăcașului, părintele paroh Ion Chiorbeacă a primit Diploma de vrednicie „Episcopul Chesarie”, cu insignă, și o cruce de binecuvântare.
Ing. Dumitru Cosma a primit Ordinul „Sfântul Mucenic Sava de la Buzău”, clasa a II-a, cu cruce și insignă, alături de o Sfântă Scriptură și o icoană. Alți binefăcători ai parohiei au fost distinși cu Hrisovul de binecuvântare „Sfântul Mucenic Sava de la Buzău” și cu icoane.
O biserică ridicată în 18 ani

Lucrările la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” au început în anul 2008 și au fost duse la bun sfârșit prin implicarea preotului Ion Chiorbeacă, a Consiliului și Comitetului parohial, cu sprijinul autorităților centrale și locale și al credincioșilor.
Lăcașul de cult a fost dotat cu mobilier sculptat în lemn de stejar, iar între anii 2019 și 2026 a fost pictat în tehnica frescă.
În curtea bisericii au mai fost construite o capelă mortuară și o clădire administrativă, care cuprinde birou, arhivă și grupuri sanitare.
Foto credit: Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei





