Arhiepiscopul Atanasie la aniversarea unei parohii din Londra: Hristos este corabia cea mântuitoare a vieții

Înaltpreasfințitul Părinte Atanasie, Arhiepiscopul Marii Britanii și Irlandei de Nord, a slujit duminică în Parohia „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” din Harrow, localitate aflată în zona metropolitană a Londrei. Cu ocazia împlinirii unui an de la înființare, ierarhul a subliniat că „Hristos este corabia cea mântuitoare a vieții”.

Înaltpreasfinția Sa a explicat pericopa evanghelică despre potolirea furtunii, arătând că Biserica este locul în care omul găsește mântuire și izbăvire.

„Duminica de astăzi este și o icoană a descoperirii Bisericii, care este Trupul lui Hristos – El, corabia cea vie, în care, dacă cineva va sta statornic, nu va gusta din moarte în veac”.

Minunea a fost vie și lucrătoare

Arhiepiscopul Marii Britanii și Irlandei de Nord a explicat că furtuna de pe mare este imaginea încercărilor prin care trece fiecare om.

„Marea în care era să se înece Petru este și marea vieții noastre, în care adesea ne înecăm în ispite. Marea e învolburată, precum adesea și viața noastră, tocmai din cauză că e cuprinsă de întunericul neștiinței și al păcatelor, dar și al uitării de Dumnezeu. În toate acestea, doar Hristos mai este corabie de scăpare – Biserică Sfântă, spre mântuirea ucenicilor Săi”.

„Atât timp cât Petru a avut ochii săi îndreptați către Mântuitorul, minunea a fost vie și lucrătoare: mergea fără frică pe deasupra mării ca pe uscat. Atunci când și-a abătut ochii de la Hristos și i-a alipit către valurile grijilor lumii acesteia, s-a înfricoșat și a început să se scufunde”, a spus Înaltpreasfinția Sa.

Ne încredințăm ajutorului dumnezeiesc

Totodată, ierarhul a evidențiat că încercările vieții pot fi depășite numai prin încrederea în Dumnezeu.

„Înțelegem, prin urmare, că toate neputințele și necazurile pe care le întâmpinăm în viață pot fi depășite dacă nu contăm pe propriile noastre forțe, ci ne încredințăm ajutorului dumnezeiesc. Cine vrea să-L urmeze pe Mântuitorul e chemat să fie dispus să se lase în mâinile Sale, chiar dacă furtuna ispitelor pare de nedepășit”.

Predica Înaltpreasfințitului Părinte Atanasie poate fi citită integral aici.

Rolul parohiei în păstrarea identității românilor

La finalul Sfintei Liturghii, părintele Aurel Sandu Nicolaescu a mulțumit arhiepiscopului pentru prezența la momentul aniversar și tuturor celor care au sprijinit dezvoltarea tinerei comunități.

Ambasadoarea României în Regatul Unit, Laura Popescu, a fost prezentă la manifestare și a felicitat comunitatea pentru dezvoltarea pe care a cunoscut-o într-un timp scurt și a evidențiat rolul parohiei în păstrarea identității spirituale și culturale a românilor din această parte a Londrei, apreciind, totodată, colaborarea dintre Ambasadă și Arhiepiscopia Marii Britanii și Irlandei de Nord.

Înaltpreasfințitul Părinte Atanasie a arătat că localitatea Harrow găzduiește una dintre cele mai numeroase comunități românești din Londra și a încurajat clerul și credincioșii să continue zidirea unei parohii „vii, unite și primitoare, în care fiecare român să găsească un adevărat cămin duhovnicesc”.

Parohia „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” din Harrow este unica din Arhiepiscopia Marii Britanii și Irlandei de Nord care îl are ca ocrotitor spiritual pe marele voievod român.

Foto credit: Arhiepiscopia Marii Britanii și Irlandei de Nord / Dorinel Preotescu


Știri recente