Operele unor personalități ale Bisericii Ortodoxe Române au fost premiate de Revista Regal Literar

Operele unor personalități ale Bisericii Ortodoxe Române au fost premiate de Revista „Regal Literar”. Distincțiile au fost anunțate marți, cu prilejul celei de-a șaptea ediții a evenimentului.

Organizatorii au desemnat un număr de 43 laureați din domeniile teologiei, culturii, cercetării, jurnalismului și artelor.

Selecția, desfășurată în perioada 15 martie – 30 iunie, a fost realizată pe baza a peste 150 de nominalizări, fiind evaluate excelența, originalitatea, impactul cultural și contribuția de durată la patrimoniul intelectual românesc.

Laureații ediției a șaptea

În rândul laureaților se regăsesc numeroși reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Române. Episcopul Ignatie al Hușilor va primi Premiul „Sf. Cuv. Sofronie Saharov” pentru contribuțiile academice dedicate teologiei palamite. Episcopul Benedict al Sălajului va fi distins cu Premiul „Zoe Dumitrescu-Bușulenga” pentru studiile de exegeză patristică și cercetările consacrate tradiției siriace.

Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București este reprezentată pe lista laureaților de părintele Ștefan Buchiu, diaconul Costin-Ciprian Apintiliesei și profesorii Adrian Nicolae Lemeni și Ionuț-Alexandru Tudorie, ale căror contribuții în domeniul teologiei și al cercetării au fost apreciate de juriu.

Din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Arad au fost desemnați părintele Cristinel Ioja, părintele Ioan Tulcan și protosinghelul Agapie Corbu, starețul Schitului arădean „Buna Vestire” – Almaș.

Lista laureaților îi include și pe Mihai Valentin Vladimirescu, profesor al Facultății de Teologie Ortodoxă din Craiova, pe părintele Gheorghe Remete, fost cadru didactic al Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, și pe diac. Adrian Sorin Mihalache, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sf. Dumitru Stăniloae” din Iași.

Totodată, Agenția de știri Basilica a Patriarhiei Române, a primit Distincția de Excelență pentru cei 18 ani de activitate neîntreruptă, dedicați promovării evenimentelor cultural-religioase și valorilor culturii române. Același premiu a fost acordat și site-ului Doxologia.

Revista Regal Literar

Revista Regal Literar a fost înființată în anul 2020 ca publicație online dedicată promovării valorilor culturale românești și universale.

Premiile Regal Literar sunt acordate anual pentru a recunoaște contribuțiile remarcabile din domeniile științelor umaniste, literaturii, jurnalismului și culturii.

De-a lungul timpului, printre laureații Premiilor Regal Literar s-au numărat numeroase personalități ale vieții bisericești și culturale, între care Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, părintele Rafail Noica, Părintele Pimen Vlad, Costion Nicolescu, precum și mai mulți ierarhi și teologi ai Bisericii Ortodoxe Române.

Ediția din acest an se desfășoară sub egida Asociației Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (ASTRA), organizație fondată în 1861 și condusă în prezent de părintele Constantin Necula.

Foto credit: Magnific


Știri recente