Pocăința, cheie către pacea sufletească: PS Ignatie a sfințit paraclisul și clopotele Mănăstirii vasluiene Prodromița

Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a sfințit sâmbătă paraclisul și noile clopote ale Mănăstirii Prodromița din județul Vaslui. În cuvântul de învățătură, ierarhul a explicat, prin prisma sfaturilor Sf. Sofronie de la Essex, că pocăința este cheia păcii sufletești.

După slujba de sfințire pe esplanada bisericii principale a mănăstirii a fost oficiată Sfânta Liturghie. Răspunsurile liturgice au fost date de membri ai Grupului psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi” al Catedralei din Huși.

Fiind ziua de pomenire a Sf. Cuv. Sofronie de la Essex, Părintele Episcop Ignatie a amintit sfaturile sfântului pentru dobândirea păcii și bucuriei duhovnicești. Ierarhul a amintit constatarea sfântului că toți iubim oamenii liniștiți, dar nu căutăm să devenim astfel și noi.

Sfaturi de la un sfânt

PS Ignatie a sfințit paraclisul și clopotele Mănăstirii Prodromița și jud. Vaslui sâmbătă, 11 iulie 2026. Foto: Episcopia Hușilor

„Mutăm întotdeauna centrul de greutate pe semenul nostru când este vorba de a fi bun, liniștit și cu foarte multă dragoste și înțelegere. Noi ne punem pe ultimul loc și cerem întotdeauna îngăduință, fără ca noi să facem ceva concret pentru a câștiga liniștea și iubirea”, a spus Preasfinția Sa.

„Sfântul Cuvios Sofronie ne arată cum am putea să dobândim starea de bucurie, de pace și de liniște duhovnicească; ne spune că adevărata cheie prin care noi putem deschide ușa înspre liniște, iubire și bucurie este pocăința ca stare de conștientizare profundă a păcatului care ne locuiește.”

Pocăința ca asumare

„În momentul în care ne asumăm greșelile și vinovăția faptelor noastre și trăim starea de pocăință, se așază în adâncul sufletului nostru o stare de profundă liniște, de pace. Este starea în care ne împăcăm cu noi înșine și avem resursele necesare să ne împăcăm și cu cel căruia noi i-am greșit”, a precizat Părintele Episcop Ignatie.

Preasfinția Sa a amintit în acest sens cum au dat vina unul pe celălalt Adam și Eva după ce au păcătuit.

„Sfântul Cuvios Sofronie să ne inspire fiecăruia dintre noi puterea de a trăi starea de pocăință, de smerenie, pentru a urca treptele bucuriei și ale liniștii, ca Dumnezeu să vină să ne aprindă sufletul de focul dragostei Sale celei dumnezeiești!” a încheiat Episcopul Hușilor.

Hirotonii și premii pentru elevi

În cadrul Liturghiei de sâmbătă, 11 iulie 2026, chiriarhul Hușilor a oficiat două hirotonii și a acordat premii pentru elevii cu rezultate deosebite. Foto: Episcopia Hușilor

În cadrul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Ignatie l-a hirotonit ierodiacon pe monahul Nicolae Șurubaru, iar la final l-a hirotesit protosinghel pe ieromonahul Partenie Dragomir.

Din sobor au făcut parte părintele exarh Zaharia Curteanu, părintele consilier eparhial Marian Dumitru Rugină și părintele stareț Caliopie Adomniței, precum și alți stareți de la mănăstirile din eparhie.

După Liturghie a avut loc o festivitate în care chiriarhul Hușilor a oferit premii în bani și cărți elevilor din județul Vaslui cu rezultate deosebite la faza națională a Olimpiadelor de Religie și de Cultură și Spiritualitate.

Foto credit: Episcopia Hușilor


Știri recente