Angajați ai Penitenciarului București-Rahova au fost avansați în grad de sărbătoarea Sf. Petru și Pavel

De sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, ocrotitorii lucrătorilor din sistemul de detenție, angajați ai Penitenciarului București-Rahova au fost avansați în grad.

Evenimentul a debutat cu Sfânta Liturghie oficiată la capela penitenciarului de un sobor de preoți slujitori în cadrul mai multor unități de detenție.

„Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt ocrotitorii sistemului penitenciar românesc pentru că au pătimit în închisorile vremii lor și l-au mărturisit pe Hristos până la capăt. Sunt, în același timp, exemple de urmat, pentru că au fost oameni, cu neputințele lor, cu încercările lor, dar mai mult decât atât, importantă a fost pocăința și întoarcerea lor către Hristos”, a explicat, pentru Trinitas TV, pr. Cătălin Caucă de la Penitenciarul Rahova,

Premierea angajaților din sistemul penitenciar a avut loc în sala de festivități a unității și a fost precedată de o slujbă de Te Deum.

Reintegrarea socială

Părintele Cristian Antonescu, coordonatorul preoților din penitenciare, a evidențiat importanța misiunii angajaților din penitenciare.

„Sistemul penitenciar, pe lângă serviciul de custodiere pe care trebuie să-l ofere pentru siguranța societății, oferă și această activitate foarte importantă de reintegrare socială. Acest lucru este un model pentru fiecare dintre angajații sistemului. Sunt multe specialități care lucrează în sistemul penitenciar, dar nu doar angajații din sectorul reintegrare socială sunt chemați să împlinească acest deziderat, pentru că întregul corp profesional lucrează pentru reintegrarea socială”.

Comisarul șef Petruța Lorena Gaiță, directorul Penitenciarului București-Rahova, a vorbit despre însemnătatea sărbătorii pentru angajații unității.

„Cu ocazia zilei de astăzi, așa cum ne este obiceiul, omagiem colegii care nu se mai află printre noi, ca urmare a decesului sau a pensionării, dar și pe cei aflați în funcție, pentru activități meritoase depuse în decursul unui an de zile”.

Astfel de evenimente sunt organizate de penitenciarele din toată țara, în contextul sărbătorii Sfinților Apostoli Petru și Pavel.

Sursă foto: Trinitas TV


Știri recente