Congresul tinerilor Nepsis Franța 2026: Viața în Hristos, cale spre adevărata bucurie

Tinerii membri ai organizației Nepsis Franța s-au întâlnit la Paris, pentru congresul anual, în perioada 12-14 iunie 2026.

Tema ediției din acest an a fost „Sfințenia în tinerețe”, propusă ca o invitație adresată tinerilor de a descoperi că viața în Hristos nu este o povară, ci o cale spre adevărata bucurie, transmit tinerii într-un comunicat primit la redacție.

Congresul s-a desfășurat la Catedrala Mitropolitană „Sf. Arhangheli Mihail, Gavriil și Rafail” din Paris și a reunit grupuri de tineri din Nancy, Bordeaux, Saint-Raphaël, Clermont-Ferrand, Lyon, Nantes, Montpellier și din mai multe parohii din jurul Parisului, precum și invitați din Belgia și din Sibiu.

Conferință duhovnicească

Părintele Marc-Antoine Costa de Beauregard a susținut o conferință la Congresul Nepsis 2026 desfășurat la Paris în 12-14 iunie 2026. Foto: Nepsis Franța

Programul a început cu o conferință susținută de Părintele Marc-Antoine Costa de Beauregard, având tema „Sfințenia: fericirea în Dumnezeu de împărtășit în jurul nostru”, urmată de un dialog cu participanții.

Părintele a arătat că viața creștină nu se reduce la o disciplină exterioară, ci devine o chemare de a-L face pe Hristos prezent prin iubirea față de aproapele, idee rezumată astfel: „Creștinul este acela care iubește să-i facă pe alții să iubească pe cei pe care el îi iubește”.

Întâlnire cu Mitropolitul Iosif

Tinerii au dialogat cu Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale și Meridionale la Congresul Nepsis 2026 desfășurat la Paris în 12-14 iunie 2026. Foto: Nepsis Franța

Un alt moment important al congresului a fost întâlnirea cu Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale și Meridionale, care a oficiat Sfânta Liturghie și a discutat cu tinerii.

Dialogul cu părintele mitropolit a fost unul dintre cele mai puternice momente ale întâlnirii, unind binecuvântarea părintească și apropierea directă de tinerii participanți.

În cadrul congresului, tinerii au prezentat și proiectele sau activitățile pe care le desfășoară în parohiile lor. Aceste intervenții au arătat că, în mai multe locuri din Franța, există inițiative concrete prin care tinerii încearcă să-i adune pe ceilalți, să creeze legături frățești și să păstreze vie apartenența la Biserică.

A fost prezentat și noul site oficial nepsis.org. Realizat de doi tineri, Ionuț-Daniel Godja și Aaron Husleag de la Stenos, website-ul integrează module de știri, formulare de contact dinamice și o platformă de centralizare a cotizațiilor și donațiilor online.

La Paris, pe urmele sfinților

Vânătoare de comori duhovnicești la Congresul Nepsis 2026 desfășurat la Paris în 12-14 iunie 2026. Foto: Nepsis Franța

Unul dintre momentele cele mai apreciate a fost vânătoarea de comori organizată sâmbătă, în grupuri mici. Din mărturiile participanților, activitatea a fost apreciată pentru dimensiunea ei imersivă, pentru atmosfera bună și pentru faptul că a favorizat cunoașterea reciprocă.

Activitatea a avut și o puternică dimensiune duhovnicească, tinerii întâlnind în bisericile pariziene vizitate chipuri de sfinți și sfinte ca Sfânta Împărăteasă Elena, Sfânta Ana – mama Maicii Domnului, Sfântul Placide și familia sa, Sfânta Blandina, Sfânta Agnes din Roma, precum și Sfânta Genoveva de Paris – ocrotitoarea metropolei și protectoarea spirituală a organizației Nepsis Franța, alături de Sfântul Neagoe Basarab.

Bilanț și direcții de viitor

Tineri participanți la Congresul Nepsis 2026 desfășurat la Paris în 12-14 iunie 2026. Foto: Nepsis Franța

„În contextul diasporei, Nepsis are un rol deosebit de important, deoarece oferă tinerilor ortodocși un cadru stabil de întâlnire, rugăciune, sprijin și formare”, transmite Nikolas Tirrier, președintele Nepsis Franța.

„Obiectivul asociației este promovarea și păstrarea credinței și culturii creștin-ortodoxe în rândul tinerilor, iar această misiune devine cu atât mai necesară într-un context în care distanțele, ritmul vieții și dispersarea comunităților pot slăbi legăturile dintre tineri și viața bisericească.”

„Congresul Nepsis Franța 2026 a confirmat astfel că tinerii au nevoie de spații în care să poată crește în credință fără teamă, să pună întrebări, să lege prietenii curate și să descopere că sfințenia nu înseamnă îndepărtare de viață, ci plinătatea vieții în Hristos”, mai transmite Nikolas Tirrier.

„În lumina cuvântului Părintelui Marc-Antoine, această lucrare cu tinerii rămâne o chemare de a trăi iubirea astfel încât ea să trezească și în ceilalți dorința de a-L iubi pe Dumnezeu și de a merge împreună pe calea Bisericii.”


Membrii Nepsis Franța își propun pentru viitor să aloce și mai mult timp activităților sociale și schimburilor și să consolideze atât comunicarea cu preoții locali, cât și vizibilitatea Nepsis în parohii.

Foto credit: Nepsis Franța


Știri recente