Festivalul „Îngerul a strigat” a ajuns la ediția a 25-a: Un reper duhovnicesc și misionar pentru Mitropolia Olteniei

Festivalul „Îngerul a strigat”, ediția a 25-a, s-a desfășurat marți la Craiova, reunind grupuri și elevi din întreaga Oltenie, fiind considerat un adevărat reper duhovnicesc și misionar pentru Mitropolia Olteniei.

În acest an, evenimentul a avut loc în Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir” din Craiova.

Părintele Adrian Lupu, Consilier la Sectorul Învățământ al Arhiepiscopiei Craiovei, a transmis mesajul de binecuvântare din partea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei.

„Această binecuvântare nu este doar un gest de susținere, ci o chemare la comuniune în duh și adevăr, oferindu-ne oportunitatea de a fi împreună într-un spațiu sfințit de rugăciune, unde smerenia inimii se întâlnește cu bucuria mărturisirii credinței”.

„În această atmosferă de har, ne bucurăm să devenim gazde primitoare pentru acești copii, purtători de lumină și de nădejde, care vin să vestească, cu glas curat și inimă neîntinată, taina cea mare a Învierii Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos”, a spus pr. Adrian Lupu.

Spațiul de întâlnire pentru credință și cultură

Cristina Stamatoiu, președintele Fundației „Cuvântul care zidește”, a subliniat faptul că acest festival este mai mult decât un simplu eveniment cultural.

„Cu o lungă tradiţie în Arhiepiscopia noastră, Festivalul Îngerul a strigat nu este doar o simplă manifestare culturală, ci ca un adevărat reper duhovnicesc și misionar, o lumină călăuzitoare în lucrarea de cultivare și transmitere a valorilor creștine autentice”.

„Prin frumusețea tradițiilor populare și prin bogăția educației religioase pe care le insuflă tinerei generații, acest festival devine un spațiu viu de întâlnire între credință și cultură, între moștenirea străbună și responsabilitatea prezentului”, a declarat ea.

Prof. Carmen Oprea, inspector de specialitate în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Dolj, a vorbit despre beneficiile colaborării dintre Biserică și Școală.

„În lumina binecuvântată a praznicului Învierii Domnului, colaborarea dintre profesorii de religie și preoți se arată ca o împreună lucrare a harului și a responsabilității umane, prin care școala și Biserica își unesc eforturile spre formarea tinerelor suflete în duhul credinței vii, al iubirii jertfelnice și al nădejdii pascale, călăuzindu-le pe calea adevărului și a comuniunii cu Hristos Cel Înviat”, a transmis prof. Oprea.

Foto credit: Mitropolia Olteniei


Știri recente