Membrii Consiliului Național Bisericesc s-au întrunit miercuri, 4 februarie 2026, în ședință anuală sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.
Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu


Membrii Consiliului Național Bisericesc s-au întrunit miercuri, 4 februarie 2026, în ședință anuală sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.
Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

În perioada 21–26 iunie, Parohia „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Poiana, comuna Negrești, județul Neamț, a organizat o nouă tabără la mare pentru șapte copii din comunitate. Timp de șase zile, copiii, care s-au aflat pentru prima dată…
În Anul omagial al pastorației familiei creștine în Patriarhia Română, Fundația Umanitară „Anastasie Crimca” a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților demonstrează că pastorația este strâns împletită cu grija pentru bunăstarea celor păstoriți. Organizația a decis să…
Pr. Emil Nedelea Cărămizaru, parohul Bisericii „Sf. Gheorghe” – Nou, face un apel de suflet la toți cei care au evlavie la Sfinții Brâncoveni: comunitatea pregătește realizarea unei racle pentru moaștele Sf. Doamne Maria Brâncoveanu…
Emisiunea de mărci poștale România, 70 de ani în UNESCO, alcătuită din patru mărci poștale și un plic „prima zi”, este introdusă în circulație, începând de joi, de Romfilatelia și Poșta Română. Emisiunea promovează patru…
Muzeul Național al Satului organizează, în perioada 6-31 iulie, Tabăra de creație „Vara pe uliță”. Tabăra, ajunsă la a 34-a ediție, va pune înaintea celor mici o varietate de 18 ateliere de creație. Scopul programului…