Cântările Cerului: Un ansamblu coral format din peste 3.500 de tineri din țară și diaspora va concerta la Cluj-Napoca

Evenimentului muzical „Cântările Cerului” va reuni sâmbătă la Cluj-Napoca peste 3.500 de tineri din 33 de județe și diaspora.

Manifestarea de excepție este organizată de Asociația Creștină Agape și se va desfășura de la ora 16:00 la Sala Polivalentă (BT Arena).

Corul de copii și tineri va interpreta cântări din Tezaurul de Cântări al Mișcării Ortodoxe Oastea Domnului, precum și pricesne tradiționale. În sală sunt așteptați să participe peste 5000 de invitați din toată țara și din străinătate.

Programul manifestării va include momente educative, culturale și religioase, dedicate în special tinerilor, cu scopul de a încuraja credința autentică și valorile morale în viața lor.

„Cântările Cerului” a debutat în anul 2023, reunind 550 de tineri într-un cor care a cântat în fața Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca. Ediția de anul trecut a adunat 1550 de tineri.

Organizația Creștină Agape desfășoară încă din 2009 evenimente publice în parteneriat cu Mitropolia Clujului, Trinitas TV, Radio Renașterea, Oastea Domnului și alte instituții religioase și culturale.

Foto credit: Mitropolia Clujului / Ionuț Chifa


Știri recente