Preasfințitul Părinte Veniamin i-a învățat pe copiii din Republica Moldova „Prietenia cu Dumnezeu”

Aproximativ 35 de copii din raionul Cahul au luat parte în perioada 7 – 12 iulie, la mai multe activități educative. Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, i-a vizitat pe aceștia în cadrul școlii de vară, desfășurată sub genericul „Prietenia cu Dumnezeu”.

Preasfinția Sa i-a binecuvântat pe copii, le-a oferit cărți, acatiste și diplome de participare, în semn de recunoștință pentru implicarea lor.

Tinerii au vizitat Mănăstirea „Sfânta Treime”, unde li s-a vorbit despre importanța rugăciunii, despre cinstirea sfintelor moaște și despre istoria sfântului așezământ.

În cadrul școlii de vară a fost organizat și un campionat de dame, iar cei trei câștigători au fost recompensați cu premii constând în rechizite școlare.

Organizatorii din Parohia Roșu, raionul Cahul, Republica Moldova, au mulțumit tuturor celor care au sprijinit această inițiativă și au exprimat speranța că această frumoasă tradiție va continua și în anii următori, aducând rod duhovnicesc în viața celor mici.

Foto credit: Parohia „Sf. Mare Mucenic Dumitru” Roșu / Facebook


Știri recente