31 martie 1904 – S-a născut în Moreni, jud. Dâmbovița, profesorul de teologie (nehirotonit) Nicolae Chițescu. Studii secundare la Liceul „Enăchiță Văcărescu” din Târgoviște și Seminarul „Central” din București, urmate de cursurile Facultății de Teologie Protestantă din Paris (1925-1930). În anul 1937 a obținut titlul de doctor în Teologie la București. A fost asistent și ulterior profesor, specializarea Teologie Dogmatică și Simbolică, la Facultatea de Teologie (1930-1948) și Institutul Teologic din București (1948-1973). Între anii 1965-1969 a ocupat funcția de prorector al acestei instituții. A participat ca delegat oficial al Bisericii Ortodoxe Române la numeroase conferințe teologice internaționale, precum și ca reprezentant în comisiile organismelor ecumenice la nivel european și mondial. Lucrări: Ioan Mihălcescu, La Theologie Symbolique au point de vue de l’ Egise Orthodoxe Orientale (traducere, 1932); Răscumpărarea în Sfânta Scriptura și în scrierile Sfinților Părinți (1937); Teologia Dogmatică și Simbolică (2 vol. 1958, coautor); între anii 1935-1940, în colaborare cu Irineu Mihălcescu și Emilian Vasilescu a publicat mai multe manuale de Religie pentru învățământul gimnazial și liceal; a publicat studii de specialitate cu o tematică variată (Revelație, dogmă, Sf. Treime, răscumpărare, eclesiologie, teologie simbolică, teologie ecumenică), recenzii, meditații și predici în publicațiile periodice bisericești („Biserica Ortodoxă Română”, „Studii Teologice”, „Ortodoxia”, „Glasul Bisericii”, „Mitropolia Moldovei și Sucevei”, „Mitropolia Banatului”, „Raze de lumină”). A trecut la Domnul la 21 iulie 1991 în București.
Copii din Argeș au participat la o tabără de creație religioasă: Trei zile de activități duhovnicești și artistice
Copii din Argeș au participat la Tabăra de creație religioasă „Sfântul Apostol și Evanghelist Luca”, unde au luat parte la de activități duhovnicești și artistice. Programul, desfășurat în perioada 20–22 iulie, a reunit 10 participanți…
Traficul de copii începe neobservat. România a creat un mecanism național de detectare a minorilor traficați
„Traficul de copii nu începe în momentul exploatării. Începe cu vulnerabilități care, de prea multe ori, rămân neobservate”, a transmis joi Loredana Urzică-Mirea, directoare executivă a Asociației eLiberare. De aceea, organizația a lucrat cu autoritățile…
Dacă cineva suferă, suferă întreaga comunitate: Episcopul Benedict a binecuvântat o casă refăcută după incendiu
„Noi, Biserica, suntem un trup. Dacă cineva dintre noi suferă, indiferent cât de mic ar fi, suferă întreaga comunitate și participi la viața comunității, încercând și tu să faci câte ceva”, a spus Episcopul Benedict…
Episcopul Veniamin s-a întâlnit cu copiii participanți la Școala de Vară a Parohiei Roșu
Episcopul Veniamin al Basarabiei de Sud s-a întâlnit joi cu cei 24 de copii participanți la Școala de Vară „Chipul lui Hristos” organizată de Parohia Roșu din raionul Cahul al Republicii Moldova. Preasfinția Sa le-a vorbit…
Mitropolitul Antonie la Ungheni: Comunitățile cresc când oamenii își trăiesc viața în jurul Sfântului Altar
„Comunitățile își împlinesc rostul și cresc atunci când oamenii își trăiesc viața în jurul Sfântului Altar, purtându-și împreună bucuriile și încercările”, a spus Mitropolitul Antonie al Basarabiei marți, cu prilejul vizitei pe care a făcut-o…




