La data de 2 august se împlinesc 111 ani de la nașterea unuia dintre cei mai cunoscuți duhovnici români, Arhimandritul Ilarion Argatu, mărturisitor al Ortodoxiei în perioada regimului comunist. S-a născut în localitatea Valea Glodului din județul Suceava, în familia preotului Alexandru și a Mariei Argatu, fiind unul dintre cei cincisprezece copii ai acestora.

Copilăria și anii tinereții

La botez a primit numele Ioan. Copilăria i-a fost marcată de numeroase boli și lipsuri, mai ales în anii de după Primul Război Mondial. Pe de altă parte, tot din copilărie se va face simțită pronia lui Dumnezeu în viața sa, ocrotindu-l și scăpându-l din situații limită, așa cum povestește fiul părintelui în cartea „Viața Arhimandritului Ilarion Argatu”.

Sfătuit de unchiul său, Arhimandritul Epifanie Crăciun, Ioan a absolvit Seminarul Teologic din Dorohoi și ulterior a studiat la Facultatea de Teologie din Cernăuți. În același timp a urmat în secret, fără știrea familiei, Școala Militară din Bacău, pe care a absolvit-o ca sublocotenent. Astfel, primul lui serviciu a fost de ofițer în cadrul armatei.

Totodată, între anii 1933-1934, Ioan Argatu a urmat Școala de Serviciu Social, în contextul în care ministrul învățământului era sociologul Dimitrie Gusti.

În 10 noiembrie 1940 s-a căsătorit cu Georgeta, fiica preotului Sebastian Mihăilescu. Părinții acesteia au fost de acord cu căsătoria doar cu condiția ca Ioan să renunțe la cariera militară și să aleagă preoția. La 1 decembrie 1940 a fost hirotonit, urmând să slujească la Parohia Oniceni, județul Suceava. În familia părintelui Argatu au venit pe lume cinci copii, dintre care toți au devenit preoți și preotese.

Anii de prigoană

Preoția lui Ioan Argatu a fost supusă unor grele încercări, dintre care poate cea mai dificilă a fost perioada de șaisprezece ani în care nu a putut sluji, fiind lipsit de parohie și de orice mijloace de subzistență pentru familia sa.

Pentru curajul de care a dat dovadă sfidând autoritățile comuniste, care îi solicitaseră chestiuni inacceptabile privind construirea bisericii, reducerea duratei slujbelor sau sfătuirea oamenilor ca duminicile, în loc să Îl cinstească pe Dumnezeu, să muncească și să ia parte la ședințele de partid, preotul Ilarion Argatu a fost acuzat de „instigare contra ordinii publice”.

Fiind condamnat la închisoare, pentru părintele Argatu începe, din 19 iulie 1948, lunga perioadă a surghiunului, pe care l-a evocat în poezii precum „Anii de prigoană”. Hăituit de comuniști, dar ajutat de credincioșii și prietenii de nădejde din satul Boroaia, s-a adăpostit într-o magazie dezafectată vreme de trei ani, apoi încă patru ani a fost nevoit să stea ascuns într-o șură de fân, până când în final a trebuit să supraviețuiască sub podeaua casei sale din Boroaia, fără ca nimeni să știe de el.

Autoritățile comuniste ofereau 300.000 de lei drept recompensă pentru preotul fugar. Mai mult decât atât, pe lângă primul dosar, i s-a mai întocmit încă unul pentru „organizare de complot contra statului”, pentru care pedeapsa era detenția pe viață.

De cele două dosare fabricate a reușit să scape în 1964 și abia în 1965 s-a putut întoarce la Boroaia, unde a zidit biserica pe care fusese obligat să o lase în urmă cu șaisprezece ani. Construcția a fost finalizată în 1970, iar biserica a fost sfințită șapte ani mai târziu.

Intrarea în monahism

După mutarea la Domnul a soției sale, preotul Ioan Argatu a decis să se călugărească, la începutul anului 1973, la Mănăstirea Antim. Astfel, a primit numele Ilarion.

Ultimii 19 ani din viața pământească și i-a petrecut la Mănăstirea Cernica, povățuind numeroși pelerini care ajungeau la dânsul.

Arhimandritul Ilarion a trecut la cele veșnice în data de 11 mai 1999. Conform dorinței sale, a fost înhumat la Boroaia, unde ridicase prima biserică în pofida nenumăratelor piedici.

Foto credit: Doxologia.ro